Adama
Vinasa Rompak

Producătorii de plante energetice pot primi ajutor de 100.000 euro

Publicat: 05 octombrie 2011 - 14:35
1 comentarii   | Print | Trimite unui prieten
Propunerea a fost adoptată tacit în Camera Senatului

Senatorii au aprobat tacit o iniţiativă legislativă care reglementează modalitatea de acordare a unor ajutoare financiare nerambursabile, în valoare de 100.000 euro, pentru producătorii de plante energetice care cultivă pe suprafeţe mai mari de două hectare.

Acestă propunere legislativă fusese amendată anterior de Comisia de buget-finanţe şi de Comisia de agricultură, astfel încât producătorii de plante energetice să beneficieze de un ajutor în valoare de 250.000 de euro, însă acest amendament nu mai este valabil în condiţiile adoptării tacite.

Fermierii trebuie să deţină cel puţin două hectare pe care realizează culturi de plante energetice
Iniţiativa are ca obiect crearea cadrului legal necesar acordării ajutoarelor financiare nerambursabile producătorilor agricoli care realizează culturi de plante energetice pe o suprafaţă agricolă mai mare de două hectare, în scopul stabilizării liniilor de produse alimentare prin trecerea la cultura plantelor nealimentare, al asigurării posibilităţii alternative pentru alegerea culturilor care se adaptează la condiţiile specifice locului de producţie.

În aceste condiţii, fermierii care au culturi de plante energetice pot cere aceste ajutoare financiare inclusiv pentru îngrijirea plantelor până la faza de producţie.

Propunerea de lege privind acordarea de stimulente pentru culturile de plante energetice a fost iniţiată de deputaţii deputaţi UDMR Antal István şi Kelemen Atilla Béla-Ladislau.
Legea are caracter ordinar, Senatul fiind prima Cameră sesizată în acest caz.
sursa: Agerpres

Vizualizat: 6584 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Citeste si:

Timiş: 660 de proiecte depuse pentru absorbţia fondurilor europene

Timiş: 660 de proiecte depuse pentru absorbţia fondurilor europene

La nivelul judeţului Timiş s-au depus în acest an 660 de proiecte prin care se pot absorbi fonduri europene în valoare totală de 200 de milioane de euro, a declarat, Ioan Cios, director adjunct al Oficiului Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Timiş.

Cultivatorii de tutun sunt beneficiari ai unui Acord de finanţare, semnat de APIA şi CEC Bank

Cultivatorii de tutun sunt beneficiari ai unui Acord de finanţare, semnat de APIA şi CEC Bank

CEC Bank a încheiat cu Agenţia de Plăţi pentru Intervenţii în Agricultură (APIA) şi Fondul de Garantare a Creditului Rural - IFN S.A. (FGCR), Convenţia privind finanţarea capitalului de lucru pentru desfăşurarea activităţilor curente de către beneficiarii Plăţilor Naţionale Directe Complementare (PNDC) cuplate de producţie pentru suprafaţa cultivată cu tutun - Campania 2010.

Cioloş: 4,5 miliarde euro, pentru cercetare şi inovaţie în agricultură

Cioloş: 4,5 miliarde euro, pentru cercetare şi inovaţie în agricultură

Fonduri de 4,5 mld. euro au fost alocate la nivel european cercetării şi inovării în agricultură, iar o propunere legislativă în acest sens va fi prezentată de CE în 12 octombrie 2011, a declarat, comisarul european pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, Dacian Cioloş.

VRANCEA: Investiţie în prima fabrică de compost pentru ciupercile Pleurotus

VRANCEA: Investiţie în prima fabrică de compost pentru ciupercile Pleurotus

O cooperativă din judeţul Vrancea a început în comuna Năneşti construcţia singurei fabrici de compost pentru ciupercile pleurotus din România.


Plăţile directe de la UE pentru România s-ar putea mări cu 10%

Plăţile directe de la UE pentru România s-ar putea mări cu 10%

Plăţile directe de la Uniunea Europeană (UE) pentru România vor creşte cu 10% în perioada 2014-2020, iar propunerea iniţială a Comisiei Europene (CE) pentru viitorul cadru bugetar multianual plasează România într-o postură mult mai favorabilă faţă de exerciţiul financiar 2007-2013.

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Rezultate/pagina:
Ordine de listare:   
Rezultate: [1]  
Pagini: [1]  1   
1.
|
11. 22, 2011. Tuesday 20:34

Nu comenez din punctul de vedere al cultivatorilor de rapita ci din punctul de vedere al producatorului de brichete si peleti din SALCIE ENERGETICA ''Salix Viminalis Energo''. Acest hibrid de salcie are o putere calorica de 4900 kcal/kg (vezi singur cat are fagul) si cu o productie minima de 25 tone la hectar. Am inceput sa cultivam aceasta planta acum 4 ani, cu mult inainte ca statul sa ne ajute nici macar cu un euro. Investitia pentru infiintarea unui hectar este de circa 2000 de euro. Cultura o data infiintata se recolteaza anual timp de 30 de ani fara alte costuri de intretinere. Beneficiile acestei culturi sunt enorme atat din punct de vedere economic cat si din punct de vedere ecologic. V-ati gandit cand se vor termina padurile, gazele si petrolul cu ce ne vom mai incalzi? Sau nu va intereseaza decat prezentul? Ganditi-va cat oxigen elibereaza anual o plantatie de salcie sau cate animale si pasari adaposteste. Dar sa nu fiu atat de ecologist, sa fiu pragmatic cum vor unii. O tona de brichete de salcie energetica inlocuieste 3 tone de lemn taiat din padure. Si nu vorbim doar despre brichete si peleti. Vorbim despre cetrale termice pe tocatura. Tocatura de pe un singur hectar de salcie energetica poate asigura incalzirea incalzirea unei scoli pe parcursul unei ierni… Discutia este foarte lunga si poate v-am plictisit déjà asa ca va astept pe site

Cu respect
Leo Draganescu

Rezultate: [1]  
Pagini: [1]  1   

Video

GHEORGHE PREDA: Agricultor de-o viață, recordmen cu AgroConcept

GHEORGHE PREDA: Agricultor de-o viață, recordmen cu AgroConcept

În urmă cu aproape un an, echipa AgroConcept ducea România în Cartea Recordurilor: 403,64 tone de grâu recoltate în numai 8 ore, cu o combină New Holland CR8.90 Revelation. Află povestea fermierului care a găzduit evenimentul!

„În câmp, echipa AgroConcept a fost ca la cursele de mașini, făceau schimbul de piloți în mers, iar acasă aveam o altă echipă, de martori de această dată, la cântar. Înainte mă uitam la știri și vedeam Guinness World Records, iar acum am avut ocazia să trăiesc la mine în fermă un asemenea eveniment”, ne-a povestit Gheorghe Preda.

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

La aprozar...

La aprozar...
Un om la aprozar: Detalii