România a atras în 2013 cca. 2,35 mld. euro din fondurile europene destinate agriculturii şi dezvoltării rurale, o sumă foarte apropiată de obiectivul propus pentru acest an, a declarat, la începutul lunii decembrie, ministrul Agriculturii.
„În acest moment, suntem undeva la 2,35 miliarde de euro atrase, foarte aproape să ne atingem obiectivul pe care ni l-am propus pentru 2013, respectiv 2,5 miliarde de euro pe plăţi directe şi pe dezvoltare rurală. APIA şi APDRP fac eforturi extraordinare în aceste zile pentru a plăti toate sumele pe care ni le-am propus şi chiar să depăşim cele 2,5 miliarde de euro. Sigur, aşteptările au fost mult mai mari, mai ales pe zona de investiţii, unde cred că se putea mai mult dacă şi agenţii economici aveau capacitate mai mare de absorbţie”, a spus Daniel Constantin, citat de Agerpres.
Potrivit ministrului Agriculturii, gradul de absorbţie pe fondurile de dezvoltare rurală s-a îmbunătăţit cu 14% în 2013, în momentul de faţă ajungând la 63%. „(...) Numai în acest an au fost contractate 19.500 de proiecte, cu o valoare de 350 de milioane de euro, din 35.000 de proiecte depuse. (...) Cred că actualul program (PNDR - n.red.) pe care ne pregătim să îl încheiem în acest an a fost un succes şi sper să îl ducem la bun sfârşit, dar trebuie să avem grijă să şi implementăm, până la finele lui 2015, toate proiectele contractate”, a adăugat Daniel Constantin.