Comisia Europeană a aprobat 22 de programe destinate promovării produselor agricole în Uniunea Europeană și în țările terțe.
Programele care acoperă producţia şi procesarea pentru uleiul de măsline, laptele și produsele lactate, carnea, fructele și legumele proaspete și prelucrate, produsele ecologice, ouăle, vinurile și băuturile spirtoase și produsele horticole, precum și produsele de calitate înregistrate și protejate ca DOP (denumiri de origine protejate), IGP (indicații geografice protejate) și STG (specialități tradiționale garantate, sunt dotate cu un buget total de 71,94 de milioane EUR, la care UE contribuie cu 35,97 de milioane EUR.
Potrivit unui comunicat al CE, în cadrul schemei de informare și de promovare, serviciile Comisiei au primit, până la data de 30 noiembrie 2012, 36 de propuneri de programe care vizează atât piața internă a UE cât și țările terțe, în cadrul primului val al programului din 2013.
După evaluare, 22 de propuneri de programe au fost reținute pentru cofinanțare, dintre care 16 vizează piața internă, iar 6 vizează țările terțe. Două dintre programele selectate au fost propuse de mai multe state membre. Țările terțe/regiunile vizate sunt: Rusia, China, America de Nord, Asia de Sud-Est, Norvegia, Elveția, Ucraina, India și Coreea de Sud.