Adama
Vinasa Rompak

Creşterea gradului de absorbţie a fondurilor europene, prioritatea noului guvern pentru agricultură

Publicat: 08 februarie 2012 - 19:26
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Creşterea gradului de absorbţie a fondurilor europene, prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), este una dintre principalele priorităţi ale Executivului, potrivit programului de guvernare înaintat, miercuri, de premierul desemnat Răzvan Mihai Ungureanu. 

Potrivit prevederilor, la capitolul “Agricultură şi dezvoltare rurală” România îşi propune să atragă, până în luna octombrie 2012, circa 43% din fondurile puse la dispoziţia sa prin PNDR, în valoare de 1,56 miliarde euro.

O altă prioritate a Guvernului va fi asigurarea la timp a subvenţiilor către fermieri şi respectarea tuturor termenelor de plată conform legislaţiei în vigoare de către Agenţia pentru Plăţi şi Intervenţii în Agricultură (APIA).

De asemenea, premierul desemnat propune continuarea susţinerii financiare a activităţii crescătorilor de animale şi a producătorilor agricoli din sectorul vegetal în anul 2012.

Executivul susţine că va avea în vedere reducerea evaziunii fiscale în domeniul agricol, dar şi adoptarea unor măsuri pentru reluarea exportului de produse agro-alimentare pe pieţe terţe.

O altă măsură o reprezintă demararea programului naţional de interfaţare cu Registrul agricol în format electronic, pentru reducerea birocraţiei şi a creşterii gradului de corectitudine şi precizie a suprafeţelor declarate de fermieri la APIA.

Măsurile cuprinse în capitolul “Agricultură şi dezvoltare rurală” sunt determinate de faptul că “agricultura a contribuit substanţial la creşterea economică din anul 2011, înregistrând cea mai spectaculoasă creştere în trimestrul al treilea, de peste 22%”.
Sursa: Agerpres

Vizualizat: 2742 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Citeste si:

Ordinul ministrului Agriculturii privind ajutorul de stat pentru finanţare în agricultură, publicat în Monitorul Oficial

Ordinul ministrului Agriculturii privind ajutorul de stat pentru finanţare în agricultură, publicat în Monitorul Oficial

Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 16 din 30.01.2012 a fost publicat luni, 06 februarie 2012, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 92, potrivit unui comunicat de presă al MADR. 

CEC Bank a lansat un nou credit pentru beneficiarii fondurilor APIA

CEC Bank a lansat un nou credit pentru beneficiarii fondurilor APIA

CEC Bank a lansat, marţi, un nou produs de creditare destinat beneficiarilor eligibili pentru finanţarea capitalului de lucru, pentru desfăşurarea activităţilor curente, inclusiv pentru plata obligaţiilor către bugetul de stat şi celelalte bugete, se arată într-un comunicat al băncii.

Perioada de depunere a cererii de plată pe Măsura 112 va fi prelungită cu trei luni

Perioada de depunere a cererii de plată pe Măsura 112 va fi prelungită cu trei luni

Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) a început demersurile pentru modificarea procedurii de contractare şi plată aferente Măsurii 112 “Instalarea tinerilor fermieri”. 

POP: Fonduri europene de peste 70 de milioane de euro pentru acvacultură în 2012

POP: Fonduri europene de peste 70 de milioane de euro pentru acvacultură în 2012

Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional pentru Pescuit (POP) intenţionează să plătească beneficiarilor peste 70 milioane de euro, în 2012, în creştere cu 35 de procente faţă de plăţile realizate în 2011, potrivit datelor furnizate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

MADR aşteaptă acceptul CE pentru două noi forme de sprijin financiar pentru fermieri

MADR aşteaptă acceptul CE pentru două noi forme de sprijin financiar pentru fermieri

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Durabile (MADR) a pregatit, pentru acest an, mai multe forme de sprijin pentru producătorii agricoli, potrivit datelor furnizate de oficialii instituţiei.

UE acordă fonduri pentru programele de promovare a produselor alimentare

UE acordă fonduri pentru programele de promovare a produselor alimentare

Organizaţiile profesionale şi interprofesionale din domeniul agroalimentar pot obţine fonduri europene pentru promovarea produselor pe piaţa piaţa Uniunii Europene (UE) şi în ţări terţe. 50% din costurile programelor de promovare vor fi  finanţate de UE, conform datelor publicate pe site-ul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

MASSEY FERGUSON eXperience Tour 2023 România

MASSEY FERGUSON eXperience Tour 2023 România

În premieră pentru România, în 2023, caravana Massey Ferguson eXperience Tour, organizată de Sigma CVM România, a ajuns în trei locații diferite, unde fermierii au putut vedea și testa tractoarele și combinele #MasseyFerguson

BONUS: Până la finalul lunii iunie 2023, aveți oferte de finanțare cu avans zero și dobânzi începând de la 1,99% până la 4,5%.

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

La spovedanie...

La spovedanie...
Un credincios merge la preot să se spovedească: Detalii