Comisarii Gărzii Financiare (GF) Arad au confiscat 6.015 kilograme de struguri şi 20.400 de kilograme de carne de pui congelată, care urmau să fie introduse pe teritoriul naţional cu scopul eludării impozitelor şi taxelor aferente acestor achiziţii intracomunitare de mărfuri.
Comisarul Anton Pop, şef de secţie în cadrul GF Arad, a declarat luni, pentru AGERPRES, că, în ambele cazuri, confiscările s-au făcut în urma unei acţiuni de monitorizare a achiziţiilor intracomunitare, efectuate la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac.
Potrivit lui Anton Pop, mai întâi a fost oprit în vederea controlului un mijloc de transport cu struguri expeditor fiind o firmă din Ungaria, iar destinatarul mărfii o societate nou înfiinţată din judeţul Ilfov, iar la rubrica privind locul descărcării fiind trecut doar Bucureşti.
Din informaţiile oferite de site-ul Recom On Line, reiese că destinatarul acestei achiziţii intracomunitare nu deţine sedii secundare sau puncte de lucru declarate, are asociat unic şi administrator un cetăţean turc domiciliat în Turcia, iar firma se află în consemn la PTF- uri, pe motiv că la sediul social nu a putut fi contactat niciun reprezentant legal al societăţii şi nicio altă persoană care să poată da relaţii cu privire la reprezentanţii legali ai societăţii.
'Tot la PTF Nădlac a fost oprit în vederea controlului, un alt TIR cu semiremorcă frigorifică cu peste 20 de tone de carne de pui congelată, aparţinând unui transportator din Bacău, din documentele prezentate de conducătorul auto reieşind că destinatarul mărfii este o societate din satul Olteni, judeţul Ilfov, expeditor o firmă din Franţa, iar la rubrica privind locul descărcării era înscris numele unei societăţi comerciale din Bucureşti', a precizat comisarul Anton Pop.
Destinatarul acestei achiziţii intracomunitare este însă dat în consemn la punctele de frontieră urmare a raportului întocmit de comisarii GF Ilfov, iar procesul verbal întocmit de organele de poliţie din localitatea Bragadiru menţionează că la sediul social din satul Olteni se află cabinetul de avocatură al unei persoane fizice care este şi proprietarul imobilului, acesta declarând că nu a închiriat şi nici nu şi-a dat acordul pentru funcţionarea vreunei societăţi în imobilul său, nu cunoaşte şi nu a reprezentat pe cetăţeanul turc administrator al firmei destinatare a acestei achiziţii intracomunitare.
Economista societăţii din Bucureşti, unde ar fi trebuit descărcată marfa, a declarat comisarilor GF Arad că firma la care este angajată nu are încheiat niciun fel de contract de închiriere sau depozitare cu destinatarul acestei achiziţii intracomunitare, cu sediul în localitatea Olteni.
'Concluzia investigaţiilor făcute de organul de control a fost aceea că aceste transporturi ce urmau să fie introduse pe teritoriul naţional cu scopul eludării impozitelor şi taxelor aferente acestor achiziţii intracomunitare de mărfuri, motiv pentru care au fost confiscate cantităţile de 6.015 kilograme de struguri şi 20.400 de kilograme de carne de pui congelată, valoarea estimată a mărfurilor fiind de 235.000 de lei, în plus, firmei cu sediul în satul Olteni, judeţul Ilfov, fiindu-i aplicată o amendă în valoare de 40.000 de lei', a adăugat comisarul Anton Pop, şef de secţie în cadrul GF Arad.
Sursa: Agerpres