Premierul Emil Boc a semnat zilele trecute Hotărârea de Guvern privind reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură, act normativ care ar putea duce la o scădere până la 21 euro / mia de litri, dacă aceasta va fi adoptată de plenul Parlamentului.
Noua formulă de accizare ar urma să se aplice „pentru o cantitate anuală de motorină de 700.646 mii litri utilizată drept combustibil la efectuarea lucrărilor mecanizate în agricultură, respectiv în sectoarele vegetal şi zootehnic şi îmbunătăţiri funciare”.
Prevederile prezentei hotărâri se vor aplica pentru o perioadă de trei ani calendaristici începând cu 2010, pentru cantităţile de motorină cu acciză redusă achiziţionate începând cu data de 1 ianuarie 2010, până la 31 decembrie 2012.
Diferenţa dintre acciza standard şi cea redusă reprezintă sprijin financiar, a cărui valoare în lei se determină în fiecare an, la cursul de schimb valutar stabilit de Banca Centrală Europeană (BCE) în prima zi lucrătoare a lunii octombrie din anul precedent.
Pentru anul 2010, sprijinul financiar reprezentând diferenţa dintre acciza standard de 293,215 euro / 1000 litri şi cea redusă de 21 euro / 1000 litri este de 272,215 euro / 1000 litri, respectiv 1,162 lei / litru motorină.
Pentru a fi eligibili la acordarea acestui sprijin financiar, beneficiarii trebuie să fie înscrişi în Registrul fermierilor deţinut de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, cu suprafeţele de teren şi/sau efectivele de animale, păsări, familii de albine, pe care le exploatează.
În sectorul zootehnic, s-au stabilit următoarele cuantumuri: păsări şi ouă - 39 litri/UVM, porc - 6 litri/UVM, bovine carne/lapte - 36 litri/UVM, ovine şi caprine - 6,75 litri/UMV, albine şi viermi de mătase - 36 litri/UMV.