Adama
Vinasa Rompak

Sorin Minea cere demisia directorului general APDRP

Publicat: 26 iunie 2011 - 13:11
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP)  organizează în perioada 23 – 26 iunie 2011 în Bucureşti, în cadrul complexului expoziţional Romexpo, „Târgul Naţional al Finanţărilor Europene pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală”.

In prezenta intregii conduceri a MADR, de la ministru la secretar general, si a directorilor generali ai FNGC si Autoritatii de Management, dar si a participantilor cu stand la targul mentionat, dar si a unor reprezentanti ai patronatelor din industriile procesatoare, Mihai Gavril Vadan, directorul general APDRP, a prezentat rezultatele implementarii proiectelor finantate din fonduri europene pe toate masurile existente.

Ulterior, ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, şi-a arătat nemulţumirea in ceea ce priveste discrepanta prea mare dintre ceea ce se contracteaza si ceea ce se implementeaza.

„Nu am vrut sa intervin la inceput pentru ca am vrut sa vad ce se prezinta in astfel de situatii. Trebuie sa va spun cu toata raspunderea ca am aceasta nemultumire despre ceea ce inseamna legatura cu cifrele. Chiar daca cifrele arata foarte bine si ne confirma ca suntem intr-un varf de val, si asteptam un altul, nu este asa. Si vin sa va aduc cateva argumente care a ra terebui sa faca obiectul acestui fel de intalniri. Ma intereseaza sa vad cum gestionam programe care au fost deja finalizate, pentru a sti cum sa abordam viitoarele proiecte si programe. Ma doare foarte tare ca nu am reusit sa ducem nici vechile programe la sfarsit si mai mult, ne executam singuri  pe acestea. Mi-e teama ca prezentand acum numai aceste cifre, vom inventa scuze prin care sa executam ulterior si PNDR-ul. Fondul problemei nu este sa ne laudam cate proiecte au fost aprobate si cati bani au fost atrasi, ci mai degraba de ce este o distanta atat de mare intre contractare si implementare. Care ar fi motivele acestui lucru: a plouat, s-a distrus nu stiu ce? Si la acest lucru exista o responsabilitate. Eu trag un semnal de alarma ca proiecte din PNDR se pot finaliza, catastrofal, pe modelul celor din alt program. Aici trebuie sa fie atentia noastra. Va rog sa aveti in vedere ceea ce spun de multa vreme: relationarea cu firmele de consultanta. Beneficiarul nu este sluga nici a functionarului APDRP si nici a firmei de consultanta, ci noi suntem in serviciul beneficiarului roman. Acest lucru s-a uitat din diverse interese. Sunt masuri la care nu stam bine ma refere la 3.2.2 si 1.2.1. Jumatate din proiecte sunt viabile. Asta trebuie sa ne dea de gandit. Chestiunile de roata impiedicata in PNDR sunt rodul proastei relationari intre beneficiari, consultanti si banci. Eu spun ca ritmul de absorbtie din 2011 nu este unul bun si cred ca asta trebuia sa discutam aici, de ce nu exista un ritm mai mare? Cifrele nu imi spun nimic si nu ma impresioneaza. Daca mergem pe acest ritm si model vom pati ce am patit cu SAPARD-ul. Domnule director (n.r. –  Mihai Vadan) politica agricola a Romaniei nu este sub normele europene. Acolo unde nu avem legislatie europeana, cea nationala primeaza, dar nu inventam noi legislatii acolo unde nu exista. Si daca un ministru isi asuma acest lucru va rog sa ma credeti ca mi-o asum cu toate elementele bine cunoscute. Daca spun asta acum o fac pentru ca sunt ingrijorat pentru 2013. Aici sunt bani multi si daca gasim motive sa ii blocam prin subiectivism, trebuie sa ii deschidem acum.”

Sorin Minea_b

Foto: Sorin Minea, presedinte Romalimenta


Dupa discursul ministrului care era evident nemultumit de stadiul absorbtiei fondurilor, si mai ales nemultumit de modul de lucru pe SAPARD, a intervenit Sorin Minea, presedintele ARC, care a atras atantia asupra neregulilor pe care le face directorul general APDRP, Mihai Vadan. In definitiv, discursul ministrului viza exact aceeasi problema si s-a dovedit a fi in sprijinul procesatorilor de carne, care se confrunta cu proprirea conturilor pentru „presupuse” nereguli gasite in proiecte care s-au desfasurat pe Sapard. ”Pe fondul unei decizii fara temei legal, falimentati intreaga industrie procesatoare din Romania. Daca ministerul nu ar fi intervenit rapid, precum si GLAF-ul astazi nu am mai fi avut procesare de carne in tara. Modul de lucru, minciuna si amanarea raspunsului la contestatii ma deteremina sa cer demisia dumneavoastra.”

Pe fond problema este urmatoarea: 62 de companii care au derulat proiecte pe Sapard, din domeniul procesarii carnii, sunt suspectate de aproape 18 luni de nereguli in proiecte. OLAF a trimis o scrisoare catre APDRP in care le cerea autoritatilor romane sa definitiveze anchetele in aceste cazuri si sa dea penalitatile care se cuvin. Incalcand legislatia europeana dar si pe cea nationala, APDRP a trimis direct propriri pe conturile companiilor vizate nu pentru valoarea neregulilor vizate ci pentru sume cu mult mai mari. De exemplu, pentru proiectul ANGST, neregula gasita era in valoare maxima de 15.000 euro iar proprirea pentru 800.000 de euro. Aceasta practica s-a efectuat asupra tuturor companiilor ceea ce a dus in faliment un numar de 4 companii si destule dintre celelalte se afla in dificultati financiare majore.

Ceea ce mi se pare un abuz in serviciu si o practica rau intentinata a directorului general APDRP, este faptul ca pentru „presupuneri de posibile fraude” nedovedite a recurs direct la proprirea conturilor unor societati care oricum se aflau in dificultati generale generate de contextul mondial economic.



Vizualizat: 2225 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

GHEORGHE PREDA: Agricultor de-o viață, recordmen cu AgroConcept

GHEORGHE PREDA: Agricultor de-o viață, recordmen cu AgroConcept

În urmă cu aproape un an, echipa AgroConcept ducea România în Cartea Recordurilor: 403,64 tone de grâu recoltate în numai 8 ore, cu o combină New Holland CR8.90 Revelation. Află povestea fermierului care a găzduit evenimentul!

„În câmp, echipa AgroConcept a fost ca la cursele de mașini, făceau schimbul de piloți în mers, iar acasă aveam o altă echipă, de martori de această dată, la cântar. Înainte mă uitam la știri și vedeam Guinness World Records, iar acum am avut ocazia să trăiesc la mine în fermă un asemenea eveniment”, ne-a povestit Gheorghe Preda.

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

La aprozar...

La aprozar...
Un om la aprozar: Detalii