FONDURI EUROPENE DIN PNDR 2020. Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) anunță prelungirea până la 31 octombrie 2017 a sesiunii de primire a proiectelor de investiții în procesarea sau marketingul produselor agricole și pomicole finanțate prin submăsurile 4.2 și 4.2a din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020).
Împreună cu Autoritatea de Management pentru PNDR am decis prelungirea sesiunii de depunere a cererilor de finanțare cu o lună, alocarea aferentă acestor submăsuri nefiind consumată până la acest moment. Trebuie să subliniez că, în această ultimă etapă din luna octombrie, punctajul este unul ușor de atins și astfel, există o șansă în plus pentru solicitanți să obțină finanțare pentru a dezvolta o investiție în domeniul procesării produselor agricole și pomicole. Pragul de calitate lunar, stabilit pentru perioada de depunere 1 – 31 octombrie 2017 este de 15 puncte pentru sM 4.2 și de 10 puncte pentru sM 4.2a, a declarat directorul general al AFIR, Adrian – Ionuț Chesnoiu.
Alocarea financiară stabilită pentru sesiunea din acest an aferentă submăsurii (sM) 4.2 „Sprijin pentru investiții în procesarea/ marketingul produselor agricole” este de 100 de milioane de euro. Până în prezent au fost depuse 46 de cereri de finanțare în valoare totală nerambursabilă de peste 41 de milioane de euro.
Alocarea financiară pentru sM 4.2a „Investiţii în procesarea/ marketingul produselor din sectorul pomicol” este de 12 milioane de euro pentru sesiunea din acest an, din care au fost solicitate până acum 1,6 milioane de euro.
Sprijinul nerambursabil acordat pentru procesarea produselor agricole și pomicole este de până la 50% nerambursabil, iar valoarea finanțării este de maximum 2,5 milioane/ proiect pentru sM 4.2 și de maximum 1,5 milioane/ proiect în cazul sM 4.2a.
Depunerea cererilor de finanțare se face on-line pe pagina oficială a Agenției, www.afir.info, până la termenul limită al sesiunii, respectiv 31 octombrie 2017, ora 16.00. Toți cei interesați să depună cereri de finanțare prin sM 4.2 și sM 4.2a, pot consulta gratuit Ghidul solicitantului și anexele aferente pe site-ul AFIR, la secțiunea „Investiții PNDR”.