Beneficiarii români care vor să-şi dezvolte fermele de familie pot accesa până la 125.000 de euro din fonduri europene pe o nouă sesiune lansată marţi de Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) pentru măsura 121 – “Modernizarea exploataţiilor agricole”.
APDRP a anunţat printr-un comunicat că lansează în perioada 25 iunie - 31 iulie o nouă sesiune de depunere a cererilor de finanţare pentru măsura 121, adresată celor care vor să dezvolte fermele de familie, suma totală alocată sesiunii cifrându-se la 50 milioane de euro, iar valoarea maximă eligibilă a unui proiect nu va putea depăşi 125.000 de euro.
Procentele de cofinanţare nerambursabilă, precum şi criteriile generale de accesare a sprijinului financiar sunt cele specifice investiţiilor prin măsura 121 şi sunt disponibile gratuit pe pagina de internet a Agenţiei.
Potrivit APDRP, dimensiunea economică a fermei (UDE) trebuie să fie cuprinsă între minim două şi maxim 50 UDE. Este vorba atât despre ferme de producţie vegetală, de creştere a animalelor, cât şi despre fermele mixte. La o fermă mixtă de bovine cu bază furajeră, pentru o dimensiune minimă de 2 UDE, familia ar trebui să deţină 3,5 hectare de teren cultivat cu grâu, orz, porumb, fâneţe şi plante de nutreţ, precum şi 3 capete de vaci de lapte.
Tipurile de investiţii, pentru care în cel mai scurt timp vor fi disponibile proiecte tip, sunt ferme de legume în câmp (maximum 2 hectare) şi în spaţii protejate (maximum 1.000 de mp), livezi de pomi şi arbuşti fructiferi (maximum 5 hectare), ferme de vaci de lapte (maximum 20 capete), ferme de creştere şi îngrăşare porcine (maxim 100 de capete) şi ferme de găini ouătoare (maxim 4.000 de capete).
“Pentru a veni în sprijinul solicitanţilor de fonduri europene nerambursabile a fost emisă Ordonanţa de Urgenţă 43/2013 prin care proiectele declarate eligibile vor beneficia de o garantare de 80% a sumelor pentru cofinanţare, prin instituţii finanţatoare. Totodată, de la bugetul statului se va facilita acordarea de microcredite de până la 75.000 euro, pe o perioadă de maxim 10 ani, tot pentru asigurarea cofinanţării. Aceste microcredite vor fi acordate prin instituţii financiare”, se arată în comunicat.
Pentru a putea beneficia de fondurile puse la dispoziţie, fermierii trebuie să respecte condiţiile de accesare şi să se încadreze în criteriile de selecţie ale măsurii de modernizare a exploataţiilor agricole menţionate clar în Ghidul Solicitantului disponibil spre consultare pe pagina de internet a APDRP.