Vă mai amintiţi de criticile preşedintelui Traian Băsescu faţă de faptul că România nu este capabilă să fructifice fondurile pescăreşti de la Uniunea Europeană ? Ei bine, conform unor oficiali, recent, lucrurile au luat o turnură fericită.
"La ora actuală, la nivelul României avem 103 proiecte în derulare (în valoare de 93,465 milioane euro n.r) şi suntem asaltaţi de foarte multe alte proiecte care vin şi va fi, probabil, necesar ca în viitor să solicităm să se realoce fonduri de la Axa prioritară 4 - Dezvoltarea durabilă a zonelor pescăreşti pentru Axa prioritară 2, care înseamnă pescuit şi acvacultură", a spus Nicolae Dimulescu directorul Autorităţii de Management pentru Programul Operaţional pentru Pescuit (AMPOP), la conferinţa "Noi oportunităţi de finanţare pentru schimbare socială şi economică în Bazinul Mării Negre - Regiunea Dunării", citat de Agerpres.
Conform lui Dimulescu, începând din luna iunie 2010, s-a început contractarea fondurilor europene, până în prezent recuperându-se anii 2007, 2008, 2009, iar anul 2010 este "aproape la zi".
De asemenea, cu acest prilej, Nicolae Dimulescu vorbit despre terenurile din zonele inundabile şi bălţile neigienizate din Lunca Dunării.
"Până la venirea comunismului în România, în anii '30 s-au îndiguit vreo 37.000 de hectare. În anii '60, s-au îndiguit 1,3 milioane de hectare, practic întreaga luncă inundabilă a Dunării. Ce avem acum? Avem terenuri în zona inundabilă care sunt productive, avem terenuri care s-au transformat în sărături, pentru că viiturile care veneau spălau şi dizolvau sarea şi fertilizau pământul. În lipsa acestor viituri, avem sărături. Avem zone care s-au transformat în bălţi neigienizate şi, într-un cuvânt, avem pierderi. Se ştie că Lunca Dunării este supapa de evacuare, de salvare pentru Dunăre la mari viituri", susţine Dimulescu.