Plăţi pentru sectorul zootehnic şi vegetal
Publicat: 10 iulie 2009 - 13:00
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a repartizat Centrelor Judeţene APIA, vineri, 3 iulie, suma de 121,9 milioane de lei, fonduri de la bugetul de stat, pentru acordarea sprijinului financiar destinat sectoarelor zootehnic şi vegetal, informează un comunicat al instituţiei.
Din această sumă, 115,6 milioane de lei reprezintă fondurile destinate sectorului zootehnic, aferente solicitărilor depuse de beneficiari pentru luna aprilie şi mai. Potrivit anexei L la Ordinul M.A.P.D.R. nr. 850 din 28/12/2006, ajutorul financiar poate fi solicitat în vederea îmbunătăţirii calităţii produselor de origine animală, precum şi pentru susţinerea măsurilor de producere şi comercializare a produselor apicole.
De asemenea, din cele 121,9 milioane de lei, suma de 6,3 milioane de lei este destinată producătorilor agricoli care au solicitat sprijin financiar pentru achiziţionarea de material săditor.
Potrivit HG 1343/2008, beneficiarii acestor fonduri sunt operatorii economici persoane fizice sau juridice care fie comercializează, fie utilizează sămânţa şi materialul săditor, în vederea multiplicării şi/sau pentru producţia de consum.