Peste trei miliarde lei (circa 705,5 milioane euro) au fost alocate din bugetul anului 2010, precum şi din fonduri europene, pentru sprijinirea producătorilor agricoli din sectorul vegetal şi animalier, în perioada 1 septembrie - 31 decembrie 2010, potrivit datelor reprezentate, marţi, de ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Valeriu Tabără, la conferinţa de bilanţ a ministerului.
Formele de sprijin finanţate exclusiv din bugetul naţional se ridică la 358,5 milioane lei (circa 83,7 milioane euro), din care 314,6 milioane lei bonificaţia acordată de 30% la volumul creditelor angajate de aceştia în anul 2009 şi rambursate băncilor finanţatoare la termenele scadente. Din totalul de 358 milioane lei, 36,7 milioane lei reprezintă ajutorul de stat acordat producătorilor agricoli pentru motorina achiziţionată şi utilizată în trimestrul doi al anului 2010, la efectuarea lucrărilor în sectoarele vegetal şi zootehnic, constând în reducerea accizei la motorina utilizată de 1,16 lei/litru. Acest fapt a permis subvenţionarea a 31,6 milione litri de motorină utilizată în trimestrul doi din 2010.
De asemenea, 7,1 milioane lei reprezintă cofinanţarea nerambursabilă de la bugetul de stat pentru proiecte de investiţii din cadrul Programului SAPARD (SAPARD românesc).
Potrivit sursei citate, forme de sprijin finanţate din fonduri europene însumează 2,6 miliarde lei (621,8 milioane euro) din care Plata unică pe suprafaţă aferentă anului agricol 2010 a fost de 1,4 miliarde lei, reprezentând 47,25% din valoarea SAPS pe anul 2010.
Pentru măsurile de piaţă a fost alocată suma de 88,8 milioane lei. Pentru finanţarea proiectelor de investiţii din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală sumele se ridică la 821,1 milioane lei lei, iar pentru sprijinul pentru zonele defavorizate din zona montană, sprijin pentru zonele defavorizate altele decât zona montană şi plăţi de agromediu - 340,2 milioane lei.
Sursa: Agerpres