Producătorii de ouă membri ai Uniunii Crescătorilor de Păsări din România (UCPR) nu vor majora preţurile în perioada sărbătorilor de Paşte şi vor putea face faţă unei cereri crescute cu până la 50%.
„Preţurile ouălor de consum la poarta fermei sunt cuprinse între 0,27-0,32 lei/ou, în funcţie de clasa de greutate, şi nu se vor modifica în perioada următoare”, se arată într-un comunicat al UCPR. Deşi în ultima perioadă s-a constatat o scădere a consumului de ouă, pe fondul falselor afirmaţii legate de calitatea ouălor provenite de la găinile crescute în baterii, marcate cu cifra 3, producătorii interni se aşteaptă ca piaţa să se stabilizeze în perioada Sărbătorilor Pascale.
Potrivit datelor UCPR, în România, preţul ouălor obţinute în sistemul industrial de creştere este la ora actuală de 121,7 euro/100 kg, cu 20,8 euro sub media din Uniunea Europeană. Producătorii de ouă susţin că dispun de cantităţi de ouă suficiente, astfel încât ar putea face faţă unei cereri crescute cu până la 50%. Într-o lună obişnuită, fermele de păsări vând 100 milioane ouă.
De asemenea, crescătorii de păsări au solicitat Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) intensificarea controalelor în pieţe, pentru creşterea siguranţei alimentare a consumatorilor.