Adama
Vinasa Rompak

Măsura de intervenţie la cereale, deschisă din 1 noiembrie

Publicat: 03 noiembrie 2009 - 15:00
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează producătorii agricoli că măsura de intervenţie pe piaţa cerealelor este activă începând din 1 noiembrie 2009, până în 31 mai 2010.
Preţul de intervenţie stabilit de regulamentele europene este 101,31 euro/tonă la care se adaugă creşterea lunară de 0.46 euro/tonă şi creşterile sau scăderile de preţ în funcţie de indicii calitativi determinaţi în urma analizelor de laborator.

Astfel, orice deţinător al unei cantităţi de cel puţin 80 de tone de cereale, respectiv 10 tone de grâu dur, poate depune o ofertă la centrele judeţene APIA.

Cerealele trebuie să îndeplinească condiţii referitoare la nivelul maxim  admis de substanţe contaminante (micotoxine, resturi de pesticide, metale grele şi de contaminare radioactivă) precizate de legislaţia comunitară.

Cerealele pentru care se pot aplica măsuri de intervenţie sunt grâul comun, orzul şi sorgul care îndeplinesc condiţiile cantitative şi calitative specificate în Reg. (CE) nr. 687/2008 al CE din 18 iulie 2008 şi din Reg. (CE) nr. 72/2009 al Consiliului UE din 19 ianuarie 2009 pentru grâul dur.

În cazul porumbului, conform Reg. Consiliului (CE) nr. 1234/2007, achiziţia în cadrul sistemului de intervenţie publică este suspendată începând cu anul de comercializare 2009/2010. Totuşi, Comisia poate stabili achiziţia în cadrul sistemului de intervenţie a unei anumite cantităţi de porumb, dacă situaţia de pe piaţă va impune acest lucru.
Vizualizat: 1161 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

GHEORGHE PREDA: Agricultor de-o viață, recordmen cu AgroConcept

GHEORGHE PREDA: Agricultor de-o viață, recordmen cu AgroConcept

În urmă cu aproape un an, echipa AgroConcept ducea România în Cartea Recordurilor: 403,64 tone de grâu recoltate în numai 8 ore, cu o combină New Holland CR8.90 Revelation. Află povestea fermierului care a găzduit evenimentul!

„În câmp, echipa AgroConcept a fost ca la cursele de mașini, făceau schimbul de piloți în mers, iar acasă aveam o altă echipă, de martori de această dată, la cântar. Înainte mă uitam la știri și vedeam Guinness World Records, iar acum am avut ocazia să trăiesc la mine în fermă un asemenea eveniment”, ne-a povestit Gheorghe Preda.

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

La aprozar...

La aprozar...
Un om la aprozar: Detalii