Agricultura românească e plină ochi de forme de sprijin „conforme cu regulamentele europene”, ca să-l cităm pe ministrul agriculturii, Mihail Dumitru. La fel de multe sunt strategiile ministeriale, care însă se pierd prin sertare, graţie legislaţiei noastre, a cărei armonizare cu normativele comunitare e la cheremul unor traduceri inexacte dar care, culmea, servesc pe tavă oportunităţi de afaceri unor parteneri interesaţi.
În discursul său din cadrul ceremoniei de deschidere a Salonului Vinvest 2010, de la Timişoara, ministrul Agriculturii a făcut diferenţa între viticultură, unde există posibilităţi de finanţare pentru întreg lanţul de producţie, şi celelalte sectoare agricole, pentru care fondurile sunt insuficiente.
Apoi, la întâlnirea cu fermierii, ministrul agriculturii şi-a reluat discursul despre „săraca agricultură”, făcând, printre altele, o trecere în revistă a priorităţilor MADR, dintre care amintim: absorbţia fondurilor comunitare, apoi echilibrarea celor două sectoare ale agriculturii - vegetal şi zootehnic, cu accent pe creşterea animalelor.
Mihail Dumitru recunoaşte că cel mai afectat sector este cel de creştere a animalelor, pentru că acolo au dispărut foarte multe subvenţii naţionale şi acesta trebuie susţinut, întrucât aici se poate valorifica producţia vegetală de pe cele aproape 10 milioane hectare de teren agricol care se pot cultiva în România.
Că o fi, că n-o fi prioritară zootehnia, un lucru este clar: subvenţiile pentru suprafeţele de păşune se pierd cu voia Ministerului Agriculturii, în condiţiile în care pajiştea comunală asigură baza furajeră pentru ovine/caprine, sectorul care, pe lângă faptul că de 15 ani încoace asigură în totalitate necesarul intern de carne, brânzeturi, lână şi piei, ocupă şi primul loc la export, dintre toate sectoarele agriculturii.
Ministrul agriculturii s-a prezentat în faţa fermierilor cu o listă lungă de forme de sprijin: reducerea accizei la motorină, aprobată recent de Guvern, dar care n-a fost încă aprobată oficial de CE, apoi cele două scheme de sprijin pentru bunăstare la porcine şi la păsări şi alte două ajutoare pentru Controlul Oficial al Producţiei şi Conducerea Registrelor Genealogice, pentru care se caută soluţii de finanţare.
Mai menţionăm şi sprijinul pentru producătorii de lapte din zonele defavorizate, precum şi pentru cei afectaţi de criză sau ajutorul pentru producătorii de tomate, şi ne oprim aici, de teamă că veţi fi tentaţi să daţi fuga la agenţiile de plată să cereţi banii. Dar, în cazul multor scheme de plăţi pe care ministrul le trâmbiţează, agenţiile de plăţi sau direcţiile agricole n-au nici o metodologie de preluare a cererilor sau de acordare a banilor, aşa că vă invită să aşteptaţi noi „ordonanţe”.
Apoi, degeaba sunt forme de sprijin, dacă fondurile sunt insuficiente. Iar acolo unde legislaţia a fost elaborată, lipsa banilor exonerează atât Ministerul Finanţelor, cât şi pe cel al Agriculturii, de efectuarea plăţilor stabilite prin lege.