Adama
Vinasa Rompak

Alba: Mii de fermieri cursanţi fără voie, aftfel pierd finanţarea proiectelor

Publicat: 24 iunie 2011 - 11:22
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Aproape 3.800 de fermieri din Alba, care au depus proiecte pe măsurile 112 şi 141, sunt nevoiţi să se deplaseze la Predeal, pentru a urma un curs de pregătire şi a obţine un certificat de absolvire, oamenii riscând în cazul neprezentării să piardă finanţarea proiectelor.

Şeful Direcţiei pentru Agricultură Judeţeană Alba, Ioan Stanciu, a comunicat această problemă ministrului de resort, solicitând ca firma care a câştigat licitaţia pentru a susţine acest curs să-l organizeze în Alba, ţinând cont de numărul foarte mare de fermieri.

„Noi avem posibilităţi să pregătim oamenii aici, există spaţiile necesare, inclusiv de cazare, la Albac şi Sălciua, fiindcă cei mai mulţi din solicitanţi sunt din zona Munţilor Apuseni”, a spus directorul Stanciu.
Acesta a adăugat că „o să meargă cei tineri în staţiune, dar nu o să-şi lase nimeni din ceilalţi lucrul în perioada asta să meargă la Predeal”.

Acestă problemă devine foarte importantă pentru producătorii agricoli, fiindcă în cazul în care aceştia nu for face acest curs, le vor fi retraşi banii.

Cei mai mulţi din fermieri, în jur de 3.400, au accesat proiecte pe măsura 141 „Sprijinirea fermelor agricole de semi-subzistenţă”, iar alţi 400 pe măsura 112 „Instalarea tinerilor fermieri”, pe Axa Prioritară 1 „Îmbunătăţirea competitivităţii sectoarelor agricol şi forestier” din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală.

Prin măsura 141 se acordă un sprijin public nerambursabil de 1.500 de euro pe an pe fermă de semi-subzistenţă, pe o perioadă de cinci ani.

Vizualizat: 1722 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

GHEORGHE PREDA: Agricultor de-o viață, recordmen cu AgroConcept

GHEORGHE PREDA: Agricultor de-o viață, recordmen cu AgroConcept

În urmă cu aproape un an, echipa AgroConcept ducea România în Cartea Recordurilor: 403,64 tone de grâu recoltate în numai 8 ore, cu o combină New Holland CR8.90 Revelation. Află povestea fermierului care a găzduit evenimentul!

„În câmp, echipa AgroConcept a fost ca la cursele de mașini, făceau schimbul de piloți în mers, iar acasă aveam o altă echipă, de martori de această dată, la cântar. Înainte mă uitam la știri și vedeam Guinness World Records, iar acum am avut ocazia să trăiesc la mine în fermă un asemenea eveniment”, ne-a povestit Gheorghe Preda.

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

La aprozar...

La aprozar...
Un om la aprozar: Detalii