Daniel Constantin, propus pentru funcţia de ministru al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), a declarat că este convins că noul guvern va reuşi să crească nivelul absorbţiei de fonduri europene.
„Am stabilit cu domnul Leonard Orban mai multe priorităţi pe care sunt sigur că, odată ce va fi învestit le va prezenta. Ele vizează, în primul rând, un grad de absorbţie mai mare a fondurilor europene. (...) Obiectivul asumat de Guvern, acela de a accesa un procent foarte mare, sunt convins că îl vom îndeplini.(...) Toţi care formăm acest Guvern vom plăti în faţa electoratului (în cazul unui eşec - n.r.). Vrem să evităm acest lucru. Sunt convins, însă, că vom performa şi în domeniul accesării de fonduri europene şi în cel al agriculturii şi nu va trebui să plătim pentru că respectăm ceea ce am promis”, a spus Constantin.
Acesta a reiterat faptul că România riscă să piardă un miliard de euro în anul 2012 dacă sistemul de absorbţie a fondurilor europene nu va fi îmbunătăţit.
„Există riscul ca în 2012 să pierdem un miliard de euro, iar în 2013 şase miliarde de euro. Cred că ceea ce vor beneficiarii să audă în momentul de faţă vizează îmbunătăţirea sistemului de absorbţii. Am stabilit, ca atare, cu domnul Orban, câţiva indicatori cu privire la numărul de cereri, care la acest moment erau undeva la 2500-3000 de cereri care nu au fost procesate, să ajungem foarte rapid la procesarea acestora, astfel încât beneficiarii să primească răspunsul la evaluările pe care le au atât la depuneri de proiecte, cât şi la cereri de rambursare, aşa cum spune ghidul, în 45 de zile. Este un angajament care cred că poate fi îndeplinit în câteva luni de zile”, a mai spus acesta.
Ministrul propus pentru portofoliul Agriculturii a adăugat că, în ceea ce priveşte ministerul pe care îl va conduce, acesta va trebui să acceseze până la sfârşitul anului 2012 suma de 2,5 miliarde de euro, din care 1,1 miliarde vin prin Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, iar 1,4 miliarde prin Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit.
sursa: Agerpres