Europarlamentarul PSD, Daciana Sârbu, membru în comisia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală din Parlamentul European, a solicitat Comisiei Europene să sprijine accesul la credite al agricultorilor din state precum România, pentru ca aceştia să poată fi competitivi pe piaţa europeană.
Daciana Sârbu a solicitat, totodată, CE crearea, împreună cu Banca Centrală Europeană, a unui fond special de creditare a agriculturii, de care să poată beneficia toţi agricultorii din UE.
Potrivit unui comunicat de presă, transmis vineri AGERPRES, în cadrul interpelării adresate CE, Daciana Sârbu a subliniat că, la nivelul Uniunii Europene, agricultorii din unele state membre pot beneficia de credite avantajoase pentru a-şi finanţa activităţile agricole, în timp ce în alte state membre, precum România, accesul la credite este foarte dificil, iar dobânzile sunt exorbitante.
'Acest fapt duce la perpetuarea agriculturii cu două viteze în UE, agricultorii din noile state membre neputând să fie competitivi pe piaţă. (...) Numai prin facilitarea accesului la credite putem să susţinem cu adevărat agricultorii, inclusiv pe cei mai defavorizaţi, şi în acelaşi timp să eliminăm decalajele dintre ţările cu agricultură puternică şi noile state membre, precum România', a declarat Daciana Sârbu.
Potrivit acesteia, noua Politică Agricolă Comună (PAC) trebuie să fie mult mai echitabilă, astfel încât agricultorul din România să aibă acces la aceleaşi niveluri ale subvenţiilor şi la aceleaşi mecanisme de sprijin ca şi cel din Spania sau Franţa, lucru care ar trebui să se regăsească în noua PAC.
În luna ianuarie, PE a adoptat raportul realizat de Daciana Sârbu pe tema rolului strategic al agriculturii în contextul securităţii alimentare.
În cadrul raportului, europarlamentarul a solicitat forurilor europene să susţină, prin programe şi fonduri speciale, agricultura tradiţională, fermele mici, exploataţiile familiale şi producţia ecologică.
Sursa: Agerpres