Din 2015, odată cu eliminarea cotelor de lapte în UE, fermierii din România ar putea fi afectaţi de laptele ieftin venit din statele membre cu tradiţie în producţia laptelui. În acest sens, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale propune soluţii pentru fiermierii români în viitorul PNDR.
„Vom încerca pe zona de Pilon I, nu neapărat pe Pilonul II să sprijinim sectorul laptelui prin spijin cuplat. În egală măsură, sprijinul pe care l-am modificat va fi un ajutor de stat 2014-2020 aşa cum îl vedeţi şi anul acesta, adică plata pe cap de animal coroborată în egală măsură cu cantitatea de lapte care se livrează direct pe piaţă sau către procesare. Sunt 20 de euro/tona livrată. Deci în felul acesta cuplăm şi de partea de producţie numai pentru a scoate la suprafaţă tot laptele care se comercializează şi pentru a încuraja creşterea producţiei de lapte în România. În egală măsură vom avea acces pe măsura 121 şi 123 atât pe zona de susţinere a producţiei cât şi pe zona de procesare”, ne-a declarat ministrul agriculturii Daniel Constantin.
Proiect cu 12 măsuri al PNDR
Noua propunere de PNDR a fost anunţată ieri de Ministerul Agriculturii şi include numai 12 măsuri, faţă de 14 câte anunţase iniţial MADR. „Se mai schimbă lucrurile. Nu este forma finală. S-ar putea să mai apară o măsură-două în perioada următoare. Încă discutăm, dezbatem, le prezentăm public după care vedem care este feed-backul şi încercăm să le implementăm astfel încât să răspundă tuturor nevoilor care sunt în piaţă”, ne-a explicat Daniel Constantin. Potrivit ministrului, „este opţiunea statului membru ce alege din gama de măsuri pe care o prezintă Politica Agricolă Comună. Noi am ales câteva, nu poate veni Comisia să ne spună ce opţiuni sunt bune si care nu, este opţiunea noastră. Doar la mecanismele de implementare sunt anumite linii directoare, adică 30% să fie pe agromediu, şi le-am alocat”, a explicat Daniel Constantin.
Cu privire la transferul de fonduri între cei doi piloni, şeful MADR consideră că nu este cazul ţării noastre, pentru că banii nu sunt suficienţi. „Nu cred că avem de unde să transferăm. Sumele pe hectar nu sunt suficiente pentru pilonul I, la dezvoltare rurală nu am de unde pentru că nevoile sunt mult mai mari. Probabil România nu va folosi această posibilitate”, ne-a spus Constantin.