Apicultorii din judeţul Sălaj au depus proiecte pentru accesarea fondurilor europene în valoare totală de peste cinci milioane de euro, potrivit datelor prezentate la Zalău, de prefectul Vegh Alexandru, la Adunarea Generală anuală a delegaţilor filialei Sălaj a Asociaţiei Crescătorilor de Albine (ACA) din România.
“Măsura 141 - Sprijinirea fermelor agricole de semi-subzistenţă a fost una esenţială pentru dezvoltarea domeniului apiculturii în judeţ. Astfel, potrivit datelor Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) Sălaj, un total de 517 persoane fizice autorizate au accesat proiecte în domeniul apicol în valoare totală, nerambursabilă, de 3.877.500 euro, din care au încasat deja 1,3 milioane de euro. Alţi 60 de beneficiari au fost deja selectaţi în vederea finanţării şi aşteaptă semnarea contractelor, ceea ce înseamnă alţi 450.000 de euro care vor sosi în judeţ. Prin Măsura 121 - Modernizarea exploataţilor agricole un total 89 de beneficiari au accesat proiecte în valoare totală de 6.855.592 lei (1,5 milioane euro), cu plăţi ce totalizează 4.640.686 lei. Alte 48 de proiecte sunt în evaluare”, a precizat prefectul în faţa celor peste 200 de apicultori participanţi la întâlnire.
Prefectul a adăugat faptul că în anul 2011 un număr de cinci asociaţii de profil, printre care şi ACA Sălaj au primit, în cadrul Programului Naţional Apicol, un sprijin financiar comunitar şi naţional în valoare totală de 1.134.072 lei.
În acelaşi timp, Ion Fetea, preşedintele ACA România, a apreciat profesionalismul apicultorilor sălăjeni, dar a atenţionat asupra faptului că, în viitor, trebuie să se treacă de la fermele de subzistenţă la fermele profesionale. Acesta a subliniat că Uniunea Europeană acordă o importanţă deosebită creşterii albinelor, în condiţiile în care "74% din produsele alimentare şi 84% din speciile de plante depind de polenizarea cu albine".
ACA Sălaj are în prezent 683 de membri, cu un total de peste 25.000 de familii de albine, însă numărul apicultorilor din judeţ este cu mult mai mare, în condiţiile în care există şi alte asociaţii de profil, dar şi persoane fizice autorizate ce se ocupă cu creşterea albinelor.
Sursa: Agerpres