Adama
Vinasa Rompak

APIA eliberează adeverinţe crescătorilor de bovine, ovine şi caprine pentru accesarea creditelor

Publicat: 19 decembrie 2011 - 15:44
1 comentarii   | Print | Trimite unui prieten

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) eliberează adeverinţe beneficiarilor plăţilor naţionale directe complementare (PNDC) din sectorul zootehnic, la specia bovine şi respectiv ovine/caprine, pentru anul în curs. 

Aceste adeverinţe sunt necesare pentru a accesa credite de finanţare a activităţilor curente, de la băncile care au încheiat convenţii cu Agenţia. Până la această dată, APIA a încheiat convenţii cu CEC Bank SA, BRD Groupe Societe Generale, Banca Comercială Română şi Procredit Bank, în conformitate cu H.G. 1199/30.11.2011 şi respectiv H.G. 1200/30.11.2011.

Creditele oferă producătorilor agricoli posibilitatea utilizării de resurse financiare, necesare activităţilor curente, până la efectuarea, de către APIA, a plăţii primei pe cap de animal la care sunt îndreptăţiţi.

Potrivit convenţiilor, la solicitarea scrisă a fermierului, APIA va elibera o Adeverinţă de înregistrare a fermierului prin care confirmă:
a) că Beneficiarul a depus cererea de plată pentru PNDC în sectorul zootehnic la specia ovine/caprine, respectiv bovine, pentru anul 2011;
b) că au fost efectuate controalele şi verificările administrative asupra Cererii de plată depuse de către Beneficiar, până la data emiterii Adeverinţei, conform reglementărilor în vigoare;
c) numărul de animale eligibile pentru prima pe cap de animal / exploataţia de bovine;
d) că Beneficiarul nu face obiectul excluderilor de la plată la data emiterii Adeverinţei şi că îndeplineşte condiţiile generale pentru acordarea sumelor cuvenite în cadrul PNDC sectorul zootehnic la specia ovine/caprine, respectiv bovine, în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare.

Valoarea creditului este de până la 90% din valoarea sumei calculate conform adeverinţei.
Fondul de Garantare a Creditului Rural – FGCR IFN S.A. garantează până la 50% din valoarea creditelor acordate de Bancă.
Cuantumul plăţilor naţionale directe complementare în sectorul zootehnic, la specia  ovine/caprine este de 40 lei/cap animal iar la specia bovine este de 410 lei/cap animal.

Vizualizat: 3668 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Citeste si:

ProCredit Bank susţine agricultura, a încheiat noi convenţii cu APIA

ProCredit Bank susţine agricultura, a încheiat noi convenţii cu APIA

ProCredit Bank România a semnat trei noi convenţii cu Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, aducând noi facilităţi pentru sprijinirea sectorului agricol, de care clienţii pot beneficia începând cu luna decembrie 2011.

Peste 500 de fermieri din vestul ţării au depus proiecte eligibile pe Măsura 112

Peste 500 de fermieri din vestul ţării au depus proiecte eligibile pe Măsura 112

În zona de vest a ţării, peste 500 de proiecte depuse pe Măsura 112 de către tinerii fermieri au fost declarate eligibile în urma evaluării efectuate de Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP). Numărul total al proiectelor depuse a fost de 621, iar valoarea totală nerambursabilă a acestora este de 11.111.000 de euro.

BRD acordă credite de finanţare crescătorilor de ovine, caprine şi bovine

BRD acordă credite de finanţare crescătorilor de ovine, caprine şi bovine

BRD-Groupe Société Générale a semnat o nouă convenţie cu Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) şi Fondul de Garantare a Creditului Rural, în baza căreia va acorda credite pentru finanţarea capitalului de lucru al beneficiarilor plăţilor naţionale directe complementare (PNDC) pentru sectorul zootehnic, aferente anului 2011.

FNPAR a semnat noi proiecte transfrontaliere cu finanțare europeană

FNPAR a semnat noi proiecte transfrontaliere cu finanțare europeană

Federația Națională a Producătorilor Agricoli din România (F.N.P.A.R.) a organizat recent la Timișoara, o reuniune regională, la care au participat reprezentanții producătorilor agricoli din Rep. Moldova și Serbia, cu scopul de a semna noi protocoale de colaborare la nivel de federații și de a parafa proiecte transfrontaliere cu finanțare europeană.

Ialomiţianu: Fermierii nu vor primi mai puţini bani în 2012, dar se va schimba ponderea alocărilor

Ialomiţianu: Fermierii nu vor primi mai puţini bani în 2012, dar se va schimba ponderea alocărilor

Plenul reunit al Parlamentului a adoptat bugetul pentru 2012 al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), care va fi de 14,977 miliarde lei, în scădere cu 5,81% faţă de bugetul anului 2011.

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Rezultate/pagina:
Ordine de listare:   
Rezultate: [1]  
Pagini: [1]  1   
1.
vrem un raspuns
|
12. 20, 2011. Tuesday 07:25

De ce nu spune nimeni de faptul ca subventiile sunt blocate pt cei care au fost verificati la dosarele din anul 2007-2008 si au fost gasiti cu datorii la data depunerii dosarelor?.
Ajutorul de stat este pt nr eligibil de animale , faptul ca o declaratie pe propria raspundere ca nu ai datorii poate bloca subventia este o tampenie si acumsunt mii de fermieri in aceasta situatie.Pt dosarul din 2011 aceasta declaratie a fost scoasa, cu toate acestea sunt blocate subventiile desi nu este nici o hotarare in acest sens.Cand a fost corect in 2008 sau in 2011.De ce MINISTRUL nu da explicatii side ce nu incearca sa ajute fermierii pt a putea lua banii si asa putini.

Rezultate: [1]  
Pagini: [1]  1   

Video

MASSEY FERGUSON eXperience Tour 2023 România

MASSEY FERGUSON eXperience Tour 2023 România

În premieră pentru România, în 2023, caravana Massey Ferguson eXperience Tour, organizată de Sigma CVM România, a ajuns în trei locații diferite, unde fermierii au putut vedea și testa tractoarele și combinele #MasseyFerguson

BONUS: Până la finalul lunii iunie 2023, aveți oferte de finanțare cu avans zero și dobânzi începând de la 1,99% până la 4,5%.

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

La spovedanie...

La spovedanie...
Un credincios merge la preot să se spovedească: Detalii