Continuă controalele pe filiera cerealelor: Grâu, făină şi pâine confiscate, amenzi şi brutării închise
Publicat: 27 august 2009 - 13:00
82 de amenzi, în valoare de 134.300 lei şi 24 de avertismente scrise au fost aplicate pentru neregulile depistate în urma controalelor efectuate în perioada 17 – 21 august a.c. pe filiera cerealelor şi a produselor procesate din cereale de către echipele formate din inspectori ai Ministerului Agriculturii, ai Direcţiilor pentru Agricultură, comisari ai Gărzii Financiare şi ofiţeri de poliţie, potrivit datelor comunicate de Ministerul Agriculturii.
De asemenea, au fost suspendate şi anulate 7 autorizaţii de depozit,
iar pentru neevidenţierea produselor finite şi a materiilor prime în
actele contabile, precum şi la transportul produselor, au fost
confiscate 7.186 kg grâu, în valoare de 2.874 lei, 18.525 kg făină, în
valoare de 25.000 lei şi 2.332 bucăţi de pâine, în valoare de 2.516 lei.
Totodată, în judeţul Bistriţa Năsăud a fost confiscat un mijloc auto,
care efectua transportul fără documente de însoţire a mărfii, în
valoare de 5.000 de lei.
În judeţele Neamţ şi Satu Mare la 2 agenţi economici a fost oprită temporar, până la remedierea deficienţelor, fabricarea pâinii, deoarece aceştia nu respectau reţetele de fabricaţie şi compoziţia alimentului.
În Municipiul Bucureşti, în urma controalelor, la 2 agenţi economici au fost depistate deficienţe referitoare la depozitarea necorespunzătoare a făinii de grâu, nerespectarea fluxului tehnologic şi neîncadrarea în parametrii de calitate prevăzuţi în specificaţiile tehnice ale produsului, la unele sortimente de panificaţie.
Potrivit datelor Ministerului Agriculturii, în perioada respectivă au fost controlaţi 303 operatori economici, dintre care 19 societăţi comerciale, producători agricoli, 116 depozite de cereale, 20 de societăţi care procesează grâul (mori), 100 de societăţi de panificaţie şi 48 unităţi de comerţ. De asemenea, echipele mixte de control au efectuat 340 de controale în cadrul filtrelor organizate pe arterele rutiere situate în zonele unde s-au recoltat cereale.