Adama
Vinasa Rompak

Comisia Europeană autorizează o schemă românească de credite subvenţionate destinate fermierilor

Publicat: 11 februarie 2011 - 16:00
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Comisia Europeană a autorizat recent o schemă de ajutor românească având un buget de 30 milioane de euro, al cărei obiectiv este sprijinirea fermierilor care, din cauza crizei economice, întâmpină dificultăţi în accesarea creditelor.

Ajutoarele în cadrul acestei scheme sunt limitate în timp şi sunt acordate sub formă de credite subvenţionate. Schema constituie o aplicare a Cadrului temporar pentru accesul întreprinderilor la finanţare în perioada de criză, adoptat de Comisie în decembrie 2010.

Potrivit lui Roger Waite, purtător de cuvânt al CE, schema se adresează fermierilor din sectorul producţiei agricole primare, cu condiţia ca aceştia să nu se afle în dificultate.

Schema este limitată în timp, ajutoarele fiind acordate numai pentru contracte de credit semnate până la 31 decembrie 2011, şi acoperă dobânzile plătite până la 31 decembrie 2013.

Schema lansată de România respectă toate condiţiile prevăzute de Cadrul temporar de criză adoptat în decembrie 2010. Autorităţile române au demonstrat îndeosebi că schema este necesară, proporţională şi oportună pentru a remedia o perturbare gravă a economiei.

În plus, metoda de calcul a elementului de ajutor este compatibilă cu dispoziţiile Cadrului temporar. Comisia consideră, aşadar, că schema poate fi aprobată în temeiul articolului 107 alineatul (3) litera (b) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.

Sursa: Agerpres

Vizualizat: 1128 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

MASSEY FERGUSON eXperience Tour 2023 România

MASSEY FERGUSON eXperience Tour 2023 România

În premieră pentru România, în 2023, caravana Massey Ferguson eXperience Tour, organizată de Sigma CVM România, a ajuns în trei locații diferite, unde fermierii au putut vedea și testa tractoarele și combinele #MasseyFerguson

BONUS: Până la finalul lunii iunie 2023, aveți oferte de finanțare cu avans zero și dobânzi începând de la 1,99% până la 4,5%.

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

La spovedanie...

La spovedanie...
Un credincios merge la preot să se spovedească: Detalii