Adama
Vinasa Rompak

Cluj: Peste 3.500 de fermieri au depus cereri pentru a primi subvenţia pentru vite

Publicat: 18 februarie 2011 - 14:00
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Fermierii din zonele sărace ale judeţului Cluj au depus, în această sesiune, peste 3.500 de cereri pentru a primi subvenţia pentru vite.

Directorul APIA Cluj, Gheorghe Şerban, a declarat, miercuri, că termenul de depunere a acestor cereri a expirat marţi, după o perioadă care a durat aproape o lună şi jumătate. Termenul a fost prelungit, el având iniţial scadenţa în 21 ianuarie, după ce în acele zile s-au înregistrat cozi de sute de persoane.

'În toată această perioadă, la nivelul Clujului, s-au depus la AIPA 3.560 de cereri din partea fermierilor din zonele defavorizate ale judeţului. O subvenţie poate ajunge până la 250 de euro pe cap de vacă şi s-au depus cereri pentru un total de peste 12.000 de vite', a mai spus Gheorghe Şerban.

El a mai declarat că primele plăţi se vor face cel mai devrme în luna aprilie, iar, între timp, cererile vor fi trimise la Bucureşti, unde vor fi procesate şi înregistrate.

Sursa: Agerpres

Vizualizat: 1137 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

GHEORGHE PREDA: Agricultor de-o viață, recordmen cu AgroConcept

GHEORGHE PREDA: Agricultor de-o viață, recordmen cu AgroConcept

În urmă cu aproape un an, echipa AgroConcept ducea România în Cartea Recordurilor: 403,64 tone de grâu recoltate în numai 8 ore, cu o combină New Holland CR8.90 Revelation. Află povestea fermierului care a găzduit evenimentul!

„În câmp, echipa AgroConcept a fost ca la cursele de mașini, făceau schimbul de piloți în mers, iar acasă aveam o altă echipă, de martori de această dată, la cântar. Înainte mă uitam la știri și vedeam Guinness World Records, iar acum am avut ocazia să trăiesc la mine în fermă un asemenea eveniment”, ne-a povestit Gheorghe Preda.

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

La aprozar...

La aprozar...
Un om la aprozar: Detalii