Adama
Vinasa Rompak

Bani europeni

Publicat: 28 ianuarie 2010 - 13:00
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a obţinut, la sfârşitul anului 2009, din partea Comisiei Europene, aproximativ 1,4 milioane euro, bani destinaţi decontării sporului de 75% plătit în perioada aprilie-octombrie 2009 angajaţilor care lucrează cu fonduri europene în cadrul Autorităţii pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale şi Autorităţii de Management Ex-ISPA.

Plătit iniţial de la bugetul de stat, acest spor va fi decontat astfel pentru 130 de persoane lunar. Pentru intervalul noiembrie-decembrie 2009, MFP va depune documentaţia la CE în luna ianuarie.

Procedura de decontare din fonduri europene a sumelor reprezentând sporul de 75% va fi aplicată şi în perioada următoare, prin Programul Operaţional de Asistenţă Tehnică.

Vizualizat: 1222 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

GHEORGHE PREDA: Agricultor de-o viață, recordmen cu AgroConcept

GHEORGHE PREDA: Agricultor de-o viață, recordmen cu AgroConcept

În urmă cu aproape un an, echipa AgroConcept ducea România în Cartea Recordurilor: 403,64 tone de grâu recoltate în numai 8 ore, cu o combină New Holland CR8.90 Revelation. Află povestea fermierului care a găzduit evenimentul!

„În câmp, echipa AgroConcept a fost ca la cursele de mașini, făceau schimbul de piloți în mers, iar acasă aveam o altă echipă, de martori de această dată, la cântar. Înainte mă uitam la știri și vedeam Guinness World Records, iar acum am avut ocazia să trăiesc la mine în fermă un asemenea eveniment”, ne-a povestit Gheorghe Preda.

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

La aprozar...

La aprozar...
Un om la aprozar: Detalii