Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează, printr-un comunicat de presă, că a încheiat actele adiţionale la convenţiile privind finanţarea capitalului de lucru pentru desfăsurarea activităţilor curente de către beneficiarii Măsurii 215 – Plăţi privind bunăstarea animalelor – Păsări.
Potrivit acestor acte adiţionale, APIA emite, la cererea solicitantului, a treia confirmare scrisă – adeverinţa - prin care se atestă că acesta a depus cerere de ajutor pentru Măsura 215 - Plăţi privind bunăstarea animalelor si, de asemenea, este confirmată suma egală cu valoarea decontului justificativ aferent trimestrului III, depus de către solicitant in perioada 16 iulie -16 august 2013 pentru Măsura 215 - Plăţi privind bunăstarea animalelor - păsări.
Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN – SA şi Fondul Naţional de Garantare a Creditului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii garantează creditele acordate de bănci fermierilor.
“În conformitate cu prevederile Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 703/ 23.07.2013 privind aprobarea conditiilor în care se vor încheia Conventiile dintre institutiile financiare bancare si nebancare si Agentia de Plăti si Interventie pentru Agricultură, în vederea finantării de către acestea a activitătilor curente ale beneficiarilor plătilor derulate prin APIA, Banca trebuie să respecte nivelurile costurilor aferente acordării creditelor pentru beneficiarii plătilor directe, astfel încât dobânda finală aplicată beneficiarului nu poate depăsi ROBOR 6M + 4%, iar comisioanele aferente creditului să fie în limita de 1%.
Totodată, potrivit aceluiaşi act normativ, Banca trebuie să facă dovada ca în perioada 2008-2012 a acordat credite beneficiarilor axei I - Cresterea competitivitătii sectoarelor agricol si forestier, axei III - Calitatea vietii în zonele rurale si diversificarea economiei rurale si axei IV Leader din Programul Naşional de Dezvolare Rurală 2007-2013”, se arată în comunicatul Agenţiei.
Potrivit sursei, toate actele adiţionale încheiate între Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură – Banca şi Fondul de Garantare sunt postate pe site-ul APIA.