Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) implementează proiectul „Organizarea sesiunilor tematice şi vizite de lucru pentru informarea publicului ţintă”, din campania de informare Euro Agricultura - Reţeaua Naţională a Multiplicatori de Informaţii despre PNDR.
Proiectul este finanţat prin Măsura de Asistenţă Tehnică a PNDR, prin care se realizează campania pentru acordarea informaţiilor specifice derulării proiectelor finanţate cu fonduri europene acordate prin PNDR, pentru prezentarea exemplelor de bună practică în accesarea fondurilor şi pentru înfiinţarea şi dezvoltarea unei reţele de multiplicatori de informaţii.
Potrivit unui comunicat al APDRP, campania de informare se derulează în perioada martie - august 2014 sub denumirea Euro Agricultura - Reţeaua Naţională a Multiplicatori de Informaţii despre PNDR, având ca slogan „Împreună creştem satul românesc”. Proiectul are ca obiectiv general diseminarea şi multiplicarea informaţiilor şi mesajelor privind accesarea şi derularea fondurilor europene pentru dezvoltare rurală astfel încât să se realizeze informarea corectă, îmbunătăţirea percepţiei publicului şi evidenţierea conceptului de activitate economică eficientă la standarde europene.
Prin derularea acestui proiect se are în vedere asigurarea egalităţii de şanse în accesarea Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) prin diseminarea informaţiilor către publicul larg, indiferent de criterii economice, politice sau sociale. De asemenea, se va asigura transparenţa şi claritate implementării PNDR, precum şi a modului de alocare a fondurilor.
De asemenea, se are în vedere stabilirea unui proces de comunicare demonstrativ şi interactiv cu multiplicatori de informaţii prin vizite la proiecte finanţate prin FEADR, atât în România, cât şi în diferite ţări ale Uniunii Europene. Reţeua de multiplicatori va fi formată din: membri ai unor asocieri existente şi care activează pe zona rurală (membri GAL, asociaţii/ patronate/ cooperative reprezentative, centre de informare, ONG reprezentative); membri ai unor reţele existente care activează pe zona de comunicare privind fondurile şi programele europene; noi membri identificaţi pe diverse criterii: extindere reţea, conexiune cu mediul rural şi activităţile de informare (de ex. Asociaţia Naţională a Bibliotecilor, Centrele Europa, Camerele de comerţ etc.); beneficiari PNDR; şi reprezentanţi mass-media.