Adama
Vinasa Rompak

APDRP a încheiat până în prezent contracte de finanţare de peste 3,4 miliarde de euro

Publicat: 31 ianuarie 2011 - 14:00
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) a semnat 23.557 de contracte de finanţare, începând din luna martie - când au fost lansate primele măsuri de investiţii din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) - şi până la finele lui 2010, valoarea totală a acestora depăşind 3,4 miliarde de euro.

Potrivit unui comunicat al APDRP, anul trecut, pe parcursul a zece sesiuni de depunere a proiectelor pentru măsurile de finanţare lansate, au fost depuse şi evaluate 33.270 de proiecte în valoare de peste 2,5 miliarde de euro, fiind selectate 18.791 de proiecte în valoare de 1,76 miliarde de euro. Din acestea, Agenţia a contractat 13.950 de proiecte, cu o valoare totală de peste 1,52  miliarde de euro.

Tot în această perioadă au fost finalizate 682 de proiecte, având o valoare publică de peste 153 de milioane de euro.

Faţă de finele anului 2009, când se înregistrau 8.399 de contractate încheiate, în valoare de 1,25 de miliarde de euro, în 2010 se observă o creştere semnificativă, atât a numărului de proiecte contractate, cât şi a valorilor acestora.

În ceea ce priveşte plăţile efectuate pentru măsurile de investiţii, pe parcursul anului 2010, acestea depăşesc suma de 640 de milioane de euro, faţă de numai 197 de milioane de euro, plătiţi în anul 2009. Pentru măsurile delegate către Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, APDRP a efectuat plăţi în valoare de 404,53 milioane de euro.

În total, au fost plătiţi efectiv 1,04 miliarde de euro.

Anul trecut, au avut loc zece sesiuni de depunere a proiectelor pentru următoarele măsuri de finanţare: Măsura 112 - Instalarea tinerilor fermieri, Măsura 121 - Modernizarea exploataţiilor agricole, Măsura 123 - Creşterea valorii adăugate a produselor agricole şi forestiere, Schema N578/2009 - Produse agricole şi Produse forestiere, Măsura 312 - Sprijin pentru crearea şi dezvoltarea de microîntreprinderi, Măsura 313 - Încurajarea activităţilor turistice, Măsura 125 - Îmbunătăţirea şi dezvoltarea infrastructurii legate de dezvoltarea şi adaptarea agriculturii şi Măsura 221 - Prima împădurire a terenurilor agricole.

În ceea ce priveşte activitatea de audit, în cursul anului 2010, au fost efectuate 28 de misiuni de audit intern ce au avut în vedere verificarea implementării corecte a Programului SAPARD şi a măsurilor de investiţii din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală pe care APDRP le implementează şi 13 misiuni externe de audit pentru cele două programe. În urma acestor misiuni, au fost aduse îmbunătăţiri substanţiale activităţii APDRP.

Pentru supravegherea corectitudinii derulării fondurilor europene, au fost realizate 194 de rapoarte de control asupra proiectelor finanţate de APDRP, atât pe Programul SAPARD, cât şi pentru PNDR.

Pentru anul 2011, obiectivul principal rămâne creşterea ratei de absorbţie a fondurilor derulate prin PNDR.

În acest sens, APDRP pregăteşte următoarele sesiuni de depunere de proiecte, conform calendarului propus pentru sesiunile aferente anului 2011: Măsura 112 - două sesiuni de depunere în perioada 1 - 29 iulie şi, respectiv, 3 - 31 octombrie, având o alocare cumulată de 100 milioane de euro, Măsura 121 - o sesiune de depunere în perioada 1 - 29 aprilie, având o alocare de 150 milioane de euro, Măsura 123 - o sesiune de depunere în perioada 1 - 31 martie, având o alocare de 130 milioane de euro, Schema N578/ 2009 - o sesiune de depunere în perioada 1 - 31 martie, având o alocare de 101 milioane de euro, şi Măsura 125 - o sesiune de depunere în perioada 2 - 31 mai, cu o alocare de 333 milioane de euro.

De asemenea, vor fi verificate administrativ şi pe teren, toate dosarele cererilor de plată aferente contractelor încheiate, cât şi verificarea pe eşantion a cererilor de plată autorizate de către APIA pentru măsurile delegate.

Sursa: Agerpres

Vizualizat: 1189 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

KRONE vă urează un sezon bun și o producție excelentă de furaje!

KRONE vă urează un sezon bun și o producție excelentă de furaje!

KRONE vă urează un sezon bun și o producție excelentă de furaje!

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

Card dispărut

Card dispărut
N-am anunţat poliţia că mi-a dispărut cartea de credit, fiindcă indiferent cine a furat-o cheltuieşte mai puţin decât nevastă-mea. Detalii