Adama
Vinasa Rompak

AFIR îţi spune cum să eviţi crearea de condiţii artificiale. Citeşte instrucţiunile!

Publicat: 14 aprilie 2016 - 13:07
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Vrei să accesezi fonduri europene prin PNDR, dar ţi-e teamă de riscul condiţiilor artificiale? AFIR te învaţă cum să eviţi crearea acestora în proiectul tău!

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a publicat spre dezbatere publică un set de instrucţiuni privind evitarea creării de condiţii artificiale în accesarea fondurilor europene.

Iniţial, acestea au fost destinate accesării fondurilor pentru finanțarea investițiilor în agricultură și în dezvoltarea mediului rural prin submăsurile 4.1 (Exploatații agricole), 4.2 (Procesare agricolă), 4.1a (Exploatații pomicole) și 4.2a (Procesare pomicolă) din PNDR 2020.

De asemenea, ulterior, pe 6 aprilie 2016, au fost publicate și instrucțiuni pentru Schema de ajutor de stat GBER și Schema de Minimis aferente Submăsurii 4.2 şi 4.2a şi pentru submăsurile 6.1 (Tinerilor Fermieri) și 6.4 (Dezvoltare activități non-agricole).

Caută instrucţiunile în Ghid!
Instrucțiunile vor fi incluse ca anexe la Ghidul Solicitantului pentru submăsurile care vor fi deschise în cursul acestui an şi au ca obiectiv informarea beneficiarilor cu privire la eventualele situaţii care pot duce la crearea condiţiilor artificiale. Faptul că aceste instrucţiuni vor fi parte integrantă a Ghidului Solicitantului asigură o mai bună informare a potenţialilor beneficiari și a beneficiarilor asupra modului corect de accesare și implementare a măsurilor de finanțare. Anexele sunt specifice fiecărei submăsuri și, în urma rezultatelor consultărilor publice, vor fi adaptate cât mai bine diferitelor tipuri de investiții. Cred că este, pentru noi și pentru beneficiarii noștri, cea mai bună metodă de a arăta, în practică, modul în care sunt implementate cerințele europene în domeniu.”a declarat Andras SZAKAL, Directorul General al AFIR.

Acest set de instrucțiuni a fost realizat de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) în urma unor ample dezbateri și comunicări cu partenerii sociali ai Agenției, astfel încât să vină în sprijinul beneficiarilor prin clarificarea anumitor aspecte și indicatori, precum și prin enunțarea unor prevederi aplicate pe fiecare submăsură în parte.

Vizualizat: 1872 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Alte articole in aceasta categorie

Peste 31% din toate fermele din UE sunt conduse de fermieri cu vârste de peste 65 de ani!

Peste 31% din toate fermele din UE sunt conduse de fermieri cu vârste de peste 65 de ani!

12 decembrie 2024 - 08:46

Numărul tinerilor fermieri instalați ca șefi de exploatație este în scădere. Bruxelles-ul vrea să-i stimuleze cu ajutoare mai mari pe tineri să aleagă o carieră în agricultură.

Plăți AFIR ACUM în conturile fermierilor: 1,2 miliarde euro!

Plăți AFIR ACUM în conturile fermierilor: 1,2 miliarde euro!

11 decembrie 2024 - 15:21

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a plătit 1,2 miliarde de euro (1.170.410.582,92 euro) în perioada ianuarie – decembrie 2024 pentru proiectele de investiții și pentru măsurile de mediu și climă finanțate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR). Din întreaga sumă plătită de AFIR, 1,02 miliarde de euro reprezintă finanțarea Comisiei Europene acordate prin FEADR, iar 152 milioane de euro provin de la Bugetul Național.

Vești de la Bruxelles!

Vești de la Bruxelles!

09 decembrie 2024 - 18:28

Secretarul de stat Violeta Mușat a participat astăzi, 9 decembrie 2024, la Consiliul AgriFish de la Bruxelles.

Bruxelles: Consiliul Agricultură și Pescuit, 9-10 decembrie 2024

Bruxelles: Consiliul Agricultură și Pescuit, 9-10 decembrie 2024

08 decembrie 2024 - 08:16

O politică agricolă comună post-2027 orientată spre fermieri. Consiliul va informa noul comisar pentru agricultură și sectorul alimentar cu privire la rezultatul discuțiilor care au avut loc în octombrie cu privire la o politică agricolă comună post-2027 orientată spre fermieri și la concluziile aferente ale președinției.

Conturile fermierilor alimentate cu peste 154 de milioane de euro!

Conturile fermierilor alimentate cu peste 154 de milioane de euro!

06 decembrie 2024 - 19:06

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a virat fonduri nerambursabile în valoare de 154,4 milioane de euro (154.484.414 €) în conturile a 310.262 de fermieri, beneficiari unici ai intervențiilor de mediu și climă din Planul Strategic 2023 – 2027. Din această sumă, 131,2 milioane de euro reprezintă contribuția Comisiei Europene prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), iar 23,2 milioane de euro sunt asigurate de la Bugetul de Stat.

APROBATE ASTĂZI de Guvern: Fonduri suplimentare pentru fermieri!

APROBATE ASTĂZI de Guvern: Fonduri suplimentare pentru fermieri!

04 decembrie 2024 - 15:56

În ședința Guvernului din 4 decembrie 2024 a fost aprobată Hotărârea privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului prevăzut în bugetul de stat pe anul 2024, pentru suplimentarea bugetului Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

România a exportat în primele opt luni din 2024 cereale de 2,4 miliarde de euro

România a exportat în primele opt luni din 2024 cereale de 2,4 miliarde de euro

02 decembrie 2024 - 13:52

România a exportat, în primele opt luni din 2024, cereale şi preparate pe bază de cereale în sumă de 2,398 miliarde euro, cu 18% mai puţin comparativ cu perioada similară a anului anterior, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică (INS), conform Agerpres.

Comunicat ACUM! Noi plăți pe cap animal și hectar făcute de APIA!

Comunicat ACUM! Noi plăți pe cap animal și hectar făcute de APIA!

28 noiembrie 2024 - 16:26

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că în cadrul Campaniei de plată în avans aferentă anului de cerere 2024, a autorizat la plată suma totală de 1.283.042.988 euro (6.383.586.787 lei).

Bugetul total UE pentru 2025 este de 199,4 miliarde de euro, mai mare cu 6% față de 2024!

Bugetul total UE pentru 2025 este de 199,4 miliarde de euro, mai mare cu 6% față de 2024!

28 noiembrie 2024 - 10:02

Parlamentul European, reunit în sesiune plenară la Strasbourg, a adoptat miercuri bugetul Uniunii Europene din 2025, care prevede un sprijin consistent pentru soluţionarea problemelor din domenii precum sănătate, ajutor umanitar, gestionarea frontierelor şi climă. Bugetul total pentru 2025 este de 199,4 miliarde de euro, cu 6% mai mare decât cel pentru 2024 (o creştere cu 10 miliarde de euro).

AFIR: 581 de proiecte vor fi finanțate cu 110,4 milioane euro!

AFIR: 581 de proiecte vor fi finanțate cu 110,4 milioane euro!

28 noiembrie 2024 - 09:52

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) anunță că vor fi finanțate 581 de proiecte selectate cu suma totală de 110,4 milioane de euro.

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

MASSEY FERGUSON eXperience Tour 2023 România

MASSEY FERGUSON eXperience Tour 2023 România

În premieră pentru România, în 2023, caravana Massey Ferguson eXperience Tour, organizată de Sigma CVM România, a ajuns în trei locații diferite, unde fermierii au putut vedea și testa tractoarele și combinele #MasseyFerguson

BONUS: Până la finalul lunii iunie 2023, aveți oferte de finanțare cu avans zero și dobânzi începând de la 1,99% până la 4,5%.

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

La spovedanie...

La spovedanie...
Un credincios merge la preot să se spovedească: Detalii