ANUNŢ MINISTRUL ECONOMIEI. Ministrul Economiei, Claudiu Năsui, vrea eliminarea impozitului pe salariul minim, iar primul domeniu în care ar putea fi aplicată această măsură este agricultura, unde sunt şi "salarii mici şi evaziune fiscală foarte mare". De când ar putea fi aplicată această măsură.
OFICIAL. De astăzi, 4 ianuarie 2021, s-a lansat sesiunea de depunere de proiecte pentru sub-măsura 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri” – DIASPORA, anunță Ministerul Agriculturii, într-un comunicat transmis pentru AGROINFO. Ajutorul este în valoare de maxim 50.000 euro/fermier, 100% nerambursabil.
COMUNICAT. Se deschide o nouă sesiune de primire a proiectelor dedicată tinerilor fermieri din diaspora, anunță Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), într-un comunicat transmis astăzi pentru AGROINFO.
OFICIAL! Guvernul Cîțu își propune să finanțeze 1.000 de ferme sau gospodării care vor face parte dintr-o rețea națională de ferme pedagogice, cu ajutorul cărora vor fi promovate în școli produsele tradiționale românești. Bugetul alocat este de 12 milioane de euro, precizează Guvernul în Programul de guvernare 2021-2024.
AJUTOR PROMOVARE PRODUSE TRADIȚIONALE. Asociația Interprofesională a Crescătorilor de Porci Iberici (ASICI) a obținut o altă rundă de finanțare de la Comisia Europeană, anunță Euromeat.
COMUNICAT. Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale anunța prelungirea sesiunii de primire a cererilor de finanțare pentru realizarea abatoarelor de capacitate mică din zona montană până la data de 31 martie 2021, ora 16.00.
PLĂȚI DEZVOLTARE RURALĂ ÎN ANUL 2020. Potrivit datelor transmise de MADR, Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a efectuat în acest an plăţi totale în valoare de peste 1,4 miliarde de euro, depăşind astfel ţinta de un miliard de euro asumată la începutul anului, a comunicat AFIR pentru Agerpres.
GUVERN. Noul Guvern, condus de Florin Cîțu, anunță, prin Programul de guvernare 2020-2024, lansarea unui program Rabla pentru utilaje agricole de care să beneficieze fermierii români.
PROGRAM GUVERNARE. Unul dintre obiectivele pentru perioada 2021-2024 a Guvernului Florin Cîțu este consolidarea fermelor de familie, potrivit Programului de guvernare, depus de prremierul Florin Cîțu la Parlamentul României. Un miliard de euro urmează să fie alocat pentru investiții în fermele vegetale și din zootehnie, din care 200 de milioane de euro sunt pentru ferma de familie, susține documentul Guvernului.
ANUNȚ OFICIAL ASTĂZI, 23 DECEMBRIE. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale anunță astăzi, 23 decembrie 2020, lansarea sesiunii de depunere proiecte din cadrul Măsurii 6 - Dezvoltarea exploataţiilor şi a întreprinderilor, sub-măsura 6.1 Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri – diaspora, care se va desfășura în perioada 04 ianuarie 2021, ora 9.00 - 04 mai 2021, ora 16.00, anunță Ministerul Agriculturii, într-un comunicat transmis pentru AGROINFO.