ACHIZIȚIE DE SENZAȚIE! Sper că în urma acestui titlu au deschis mai mulți tineri fermieri textul. Un text în care o să vă povestesc, pe scurt, cum se face că un fermier român nu și-a cumpărat din banii primiți pe SCZ, prima și prima dată, o limuzină 8X8 ori 16X16. Ci un taur Black Angus de toată frumusețea, cu pedigree de campion.
La nici 13 luni a obținut câteva titluri, cel mai renumit fiind cel de campion al Irlandei la categoria juniori pentru acesta rasă (Campionatul General de Juniori 2017, All-Ireland Aberdeen-Angus Finals). Numele său este Mogeely Memo S467 și a fost crescut de Albert și Jennifer DeCogan, o familie de fermieri din Killamuckey. Fermieri care au obținut de-a lungul vremii numeroase premii privind genetica bovină și au avut fericitul prilej să primească, în ferma lor, până și vizita prințului Charles.
Este de povestit faptul că, așa cum mi-a relatat Paul Cristescu, fermierul din Plugova care are una din cele mai performante ferme de selecție pe Angus din România, acest taur este fiul vicecampioanei Europei la această rasă (Mogelo P291) care l-a costat 20.000 de lire. Așa se face că până și Asociația Irlandeză Abeedeen-Angus a anunțat această tranzacție pe pagina lor oficială, spunând că au plăcerea să anunțe că taurul campion va pocreea în România, mai précis în ferma Angus Maramureș care aparține tânărului Călin Stegerean.
O fermă în care vacile sunt monitorizate video permanent, în așa fel încât fermierul știe la orice oră din zi printr-o singură conectare prin intermediul telefonului mobil. Dar despre aceste aspecte o să vorbim curând într-un text generos care va apărea în revista Ferma. Acolo unde veți putea afla și cum este testat un tăuraș de Angus în Danemarca, dar și în Irlanda. E adevărat că se face pe durata a 200 de zile și costă peste 2.000 euro dar numai așa ai certitudinea că exemplarele sunt cu adevărat performante.
Vaca de carne câștigă teren în România! Poate că și aici ar fi de făcut o campanie de tip ministerial, deoarece consumul de carne de vită în România nu este nici el la un nivel prea bun. Iar chefii ar avea ce prepara în show-uri life și în reluare!