FERMIERII ROMÂNI, REPREZENTAȚI LA BRUXELLES. Un grup de patru reprezentanți ai Asociației Producătorilor de Porumb din România (APPR) s-au întâlnit marți, 3 martie, cu membrii platformei europene Agricultură și Progres, în legătură cu organizarea, la Parlamentul European, a unei serii de evenimente privind ameliorarea de precizie a plantelor și protecția culturilor agricole, anunță un comunicat APPR transmis pentru AGROINFO.
APPR începe seria participărilor la conferințele organizate de Platforma europeană „Agricultură & Progres” privind soluțiile menite să pună în acord ambiția, realismul și inovarea în agricultura europeană. Membrii Platformei, organizații europene ale producătorilor din industria agro-alimentară, își propun să-și demonstreze ambiția și disponibilitatea de a continua să aplice și să dezvolte mai departe practici agricole durabile, înțelegând imperativele acestui moment de cotitură în producerea de hrană. În același timp, subliniază nevoia de inovație bazată pe știință și claritate, pentru un cadru de reglementare solid, ținând cont de realitatea și practicile agricole.
În urma unei întâlniri organizate în aceeași zi la Comisia Europeană, reprezentanții APPR au primit asigurări de la dl. Pierre Bascou, director în cadrul DG AGRI, că propunerile României vor fi integrate in strategia FARM TO FORK (De la fermă la furculiță) și că obiectivele de performanță ale fermierilor europeni vor fi avute in vedere. „In această perioadă în care costurile de producție escaladează, Uniunea Europeană caută soluții pentru a-și compensa fermierii și a-i proteja față de concurența din țările terțe”, a punctat domnia sa.
APPR a susținut ideea că agricultura este un domeniu antreprenorial de importanță deosebită, de aceea într-adevăr se așteaptă acțiuni energice din partea executivului de la Bruxelles șia a guvernelor naționale, deoarece nu putem renunța la producția locală pentru a deveni dependenți de importuri de produse agroalimentare. Criza actuală generată de virusul covid-19 nu constituie decât o pledoarie pentru ca Uniunea să găsească un răspuns eficient la provocările legate de securitatea alimentară, utilizarea durabilă a resurselor naturale şi creşterea economică.
“Evenimentele susținute de Platforma Europeană Agricultură & Progres, la care APPR este membră prin Confederația Europeană a Porumbului, vor permite asociației noastre să ia parte la eforturile menite să supună atenției oficialilor europeni și publicului larg problemele fermierilor, dar și posibilele soluții. Se așteaptă mult de la digitalizare, de la agricultura de precizie, inclusiv de la ameliorarea de precizie a plantelor”, a arătat Cristina Cionga, Director Afaceri Europene al APPR, menționează comunicatul APPR.
APPR (Asociația Producătorilor de Porumb din România) este o asociație profesională formată din producători agricoli si reprezentanți ai lanțului profesional agricol si din industria agro-alimentara din România. APPR face parte din Confederația Europeană a Producătorilor de porumb (CEPM), care reprezintă cele mai mari țări producătoare de porumb din Europa. Obiectivul său principal îl constituie furnizarea de expertiză tehnică, economică și legislativă pentru membri și pentru organizațiile profesionale ale fermierilor din România.