Adama
Vinasa Rompak

FERMIERII MICI, SPRIJIN FINANCIAR ȘI AJUTOR pentru VÂNZAREA PRODUSELOR!

Publicat: 04 iunie 2019 - 15:18
1 comentarii   | Print | Trimite unui prieten

ANUNȚ AGENȚIE DE PLĂȚI! Singura șansă a fermierilor mici de a fi ajutați să-și vândă produsele din fermă și de a beneficia, în același timp, de un sprijin financiar nerambursabil, este asocierea. Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale finanțează, prin intermediul mai multor submăsuri din cadrul Programului Național de Dezvoltare 2014 – 2020 (PNDR 2020), formele asociative dintre fermieri și procesatori, respectiv cooperativele și grupurile de producători.

Până în prezent, AFIR a încheiat 32 de contracte de finanțare în valoare de 22,7 milioane de euro cu beneficiarii acestor forme asociative. Dintre acestea, 22 contracte de finanțare, în valoare de 19,3 milioane de euro, au fost semnate cu membrii cooperativelor. Valoarea totală a plăților efectuate pentru fermierii asociați este de 7,5 milioane de euro, până la această dată.

Am susținut încă de la început importanța deosebită pe care o are asocierea în sectorul agricol de la noi din țară. Deși fermierii români sunt încă reticenți față de aceste forme de organizare, am constatat că interesul a crescut în perioada recentă, dovadă că fermierii noștri au înțeles faptul că dacă se asociază și obțin fonduri nerambursabile se dezvoltă mai mult, pot să-și pună împreună producția, să o comercializeze și să aibă o putere sporită de negociere pe piața liberă. Prin PNDR 2020, am susținut concret fermierii care se asociază, aceștia beneficiind de punctaj suplimentar și de creșterea intensității sprijinului financiar cu 20%. Astfel, puteau ajunge și la 90% finanțare nerambursabilă, dacă erau îndeplinite condițiile prevăzute de Ghidul solicitantului.”, a menționat directorul general al AFIR, Adrian Chesnoiu.

Cele mai multe proiecte depuse de formele asociative au fost contractate la nivelul Centrului Regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale 5 Vest Timișoara, respectiv 8 proiecte în valoare de 7,6 milioane de euro, dar și la nivelul Centrului Regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale 1 Nord-Est Iași, unde sunt contractate 7 cereri de finanțare în valoare de aproximativ 4 milioane de euro. Alte 6 investiții colective cu o valoare de peste 3,6 milioane de euro au fost finanțate la nivelul Centrului Regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale 6 Nord-Vest  Satu Mare.

De asemenea, precizăm că Agenția a sprijinit financiar formele asociative și prin intermediul Programului Național de Dezvoltare 2007 – 2013 (PNDR 2013). Astfel, în perioada respectivă au fost încheiate 66 de contracte de finanțare, în valoare totală de 26,5 milioane de euro. Plățile efectuate prin PNDR 2013 pentru investițiile colective ale fermierilor însumează 16,8 milioane de euro.

Vizualizat: 3486 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Alte articole in aceasta categorie

Plata subvenției APIA de 42 euro/ha poate fi cerută oricând de la APIA!

Plata subvenției APIA de 42 euro/ha poate fi cerută oricând de la APIA!

12 decembrie 2024 - 10:02

Un Ordin MADR, postat în consultare publică pe site-ul oficial al ministerului, schimbă criteriile pentru subvenția APIA PD-03 Sprijin complementar pentru venit pentru tinerii fermieri.

NOU! Vârsta taurilor pentru subvenția APIA de 190 euro/bovină!

NOU! Vârsta taurilor pentru subvenția APIA de 190 euro/bovină!

12 decembrie 2024 - 09:13

Un proiect de Ordin MADR, publicat în dezbatere, modifică sprijinul cuplat zootehnic pentru venit, SCVZ, pentru creșterea taurinelor de carne în sensul stabilirii vârstei minime în cazul animalelor care fac obiectul acestei forme de sprijin.

Peste 31% din toate fermele din UE sunt conduse de fermieri cu vârste de peste 65 de ani!

Peste 31% din toate fermele din UE sunt conduse de fermieri cu vârste de peste 65 de ani!

12 decembrie 2024 - 08:46

Numărul tinerilor fermieri instalați ca șefi de exploatație este în scădere. Bruxelles-ul vrea să-i stimuleze cu ajutoare mai mari pe tineri să aleagă o carieră în agricultură.

Plăți AFIR ACUM în conturile fermierilor: 1,2 miliarde euro!

Plăți AFIR ACUM în conturile fermierilor: 1,2 miliarde euro!

11 decembrie 2024 - 15:21

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a plătit 1,2 miliarde de euro (1.170.410.582,92 euro) în perioada ianuarie – decembrie 2024 pentru proiectele de investiții și pentru măsurile de mediu și climă finanțate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR). Din întreaga sumă plătită de AFIR, 1,02 miliarde de euro reprezintă finanțarea Comisiei Europene acordate prin FEADR, iar 152 milioane de euro provin de la Bugetul Național.

Decizie MADR fermieri, crescători animale!

Decizie MADR fermieri, crescători animale!

11 decembrie 2024 - 14:57

În cadrul reuniunii AgriFish care s-a desfășurat în perioada 09-10 decembrie 2024, s-au aprobat concluziile privind o politică agricolă comună post 2027 orientată spre fermieri de către cei 27 de miniștri ai agriculturii din Uniunea Europeană.

Tarif ANSVSA examen trichineloza porc!

Tarif ANSVSA examen trichineloza porc!

11 decembrie 2024 - 14:50

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) recomandă cetățenilor să acorde o atenție deosebită achiziționării și manipulării alimentelor de origine animală, în special în perioada sărbătorilor de iarnă.

Percheziție DIICOT și ANSVSA: Ovine și porci, într-o fermă clandestină!

Percheziție DIICOT și ANSVSA: Ovine și porci, într-o fermă clandestină!

11 decembrie 2024 - 14:14

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) informează astăzi că la o percheziție făcută în județul Dâmbovița au fost găsite sute de animale neidentificate, ovine și porci.

Subvenția APIA suplimentară de 100 euro/bovină, la plată!

Subvenția APIA suplimentară de 100 euro/bovină, la plată!

11 decembrie 2024 - 07:05

Crescătorii de bovine beneficiază anul acesta de o subvenție APIA suplimentară pe cap de bovină, ecoschema PD-27 - Creșterea nivelului de bunăstarea a bovinelor prin pășunat extensiv pe pajiști în condiții optime de sustenabilitate. Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a început plățile finale pe 2 decembrie 2024 și sunt la plată și subvențiile care nu au fost incluse pe lista avansului APIA.

URGENT APIA! Cuantum ajutor pe cap ovină/caprină, bovină! Cereți banii la APIA!

URGENT APIA! Cuantum ajutor pe cap ovină/caprină, bovină! Cereți banii la APIA!

11 decembrie 2024 - 06:35

Termen limită 16 decembrie 2024! Mai sunt 5 zile pentru a depune la Agenția de PLăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) cererile iniţiale anuale de solicitare a ajutorului de stat în sectorul creşterii animalelor pentru anul 2025, cereri avizate de către Agenția Națională pentru Zootehnie (ANZ).

Modificare în lege! Plăți APIA integrale chiar dacă fermierii nu respectă regula!

Modificare în lege! Plăți APIA integrale chiar dacă fermierii nu respectă regula!

11 decembrie 2024 - 06:06

Ministerul Agriculturii a postat, pe site-ul oficial, un proiect de hotărâre de Guvern care aduce modificări plăților făcute din fonduri de dezvoltare rurală. Una dintre schimbările importante vizează cazurile în care fermierii nu sunt sancționați. Este vorba de plățile de agro-mediu, agricultură ecologică, plăți pentru zona montană sau alte zone defavorizate și plățile din măsura de silvomediu, împăduriri.

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Rezultate/pagina:
Ordine de listare:   
Rezultate: [1]  
Pagini: [1]  1   
1.
Adi
|
06. 04, 2019. Tuesday 15:41
Prima data trebuia să tripleze măsură 6.3 nu numai măsură 6.1. Ca mic fermier nu reușești să te dotezi cu 15000E minimal astfel încât să produci și să ai nevoie de asociere. Cu 30000-50000 E gratuiți poți să te dotezi și să produci pentru a intra în asociere. Fără producție degeaba vrem sa ne asociem că nu avem cu ce producție intra in asociatie. In Europa fermele mici de care se vorbește că sunt în asociații si nu duc lipsa de dotări minimale intre 80000 - 100000 euro.
Rezultate: [1]  
Pagini: [1]  1   

Video

MASSEY FERGUSON eXperience Tour 2023 România

MASSEY FERGUSON eXperience Tour 2023 România

În premieră pentru România, în 2023, caravana Massey Ferguson eXperience Tour, organizată de Sigma CVM România, a ajuns în trei locații diferite, unde fermierii au putut vedea și testa tractoarele și combinele #MasseyFerguson

BONUS: Până la finalul lunii iunie 2023, aveți oferte de finanțare cu avans zero și dobânzi începând de la 1,99% până la 4,5%.

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

La spovedanie...

La spovedanie...
Un credincios merge la preot să se spovedească: Detalii