Adama
Vinasa Rompak

LAPAR cere demisia ministrului Agriculturii

Publicat: 23 februarie 2014 - 10:38
1 comentarii   | Print | Trimite unui prieten

Zilele trecute a avut loc, la Bucureşti, întâlnirea generală anuală a Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR).

„Adunarea generală a propus în unanimitate să cerem demisia ministrului ministrului Agriculturii, Daniel Constantin, care a demonstratat că prin legile pe care le-a propus mai mult ne încurcă decât ne ajută. De asemenea, a promovat trei legi antiromâneşti între care şi cea privind vânzarea terenurilor agricole”, a declarat pentru Agroinfo Laurenţiu Baciu (foto), preşedintele LAPAR.

Statul român nu a notificat UE
Referitor la interzicerea folosirii în ţara noastră a neonicotinoidelor în tratarea seminţelor de floarea-soarelui şi sfecla de zahăr, conducerea LAPAR nu se aşteaptă la vreo schimbare a deciziei Uniunii Europene, din moment ce autorităţile române nu s-au implicat în rezolvarea acestei probleme.    

„Nu avem de unde aştepta un semnal pozitiv, atâta timp cât MADR nu a făcut niciun demers în acest sens. Singurii care am trimis o scrisoare comisarului european pentru Sănătate şi Protecţia consumatorului, Tonio Borg, am fost noi, membrii LAPAR. În răspunsul primit, oficialul Uniunii Europene a precizat că acolo unde sunt situaţii deosebite, se poate face o derogare de până la doi ani. Statul român, prin Ministerul Agriculturii, trebuia să facă o notificare şi nu era greu de aprobat de către UE, dar probabil că sunt alte treburi mai importante decât soarta agricultorilor”, a susţinut Baciu.

laurentiu-baciu-lapar_b

Vizualizat: 3368 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Citeste si:

Baciu (LAPAR): Persoanele fizice cu până la 10 ha să nu fie impozitate, iar cele cu peste 30 ha să aibă o formă juridică

Baciu (LAPAR): Persoanele fizice cu până la 10 ha să nu fie impozitate, iar cele cu peste 30 ha să aibă o formă juridică

Impozitul pe venit aplicat agricultorilor persoane fizice este „discutabil”, pentru că nu s-a ţinut cont de numărul de membri care participă la realizarea acestuia, a declarat Laurenţiu Baciu, preşedintele Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR).

Vicepreşedinte LAPAR: Invitaţia MADR de a participa la consultări este una formală

Vicepreşedinte LAPAR: Invitaţia MADR de a participa la consultări este una formală

Invitaţia primită de la Ministerul Agriculturii pentru a participa la consultări privind Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014 - 2020 „este doar una formală”, a declarat Daniel Ciobanu, vicepreşedintele Ligii Asociaţiilor de Producători Agricoli din România (LAPAR).

Baciu (LAPAR): Căldura şi seceta au afectat producţiile de grâu şi rapiţă în proporţie de 15-20%

Baciu (LAPAR): Căldura şi seceta au afectat producţiile de grâu şi rapiţă în proporţie de 15-20%

Culturile de grâu şi rapiţă înfiinţate în toamna lui 2013 au fost serios afectate de căldura şi seceta instalate în sud-vestul ţării şi în Moldova, a declarat Laurenţiu Baciu, preşedintele Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR).

Fermierii din Teleorman au aderat la LAPAR

Fermierii din Teleorman au aderat la LAPAR

Fermierii din judeţul Teleorman, grupaţi deja într-o asociaţie profesională judeţeană, au fost invitaţi să se afilieze la Liga Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România, asocierea şi reprezentativitatea la nivel naţional fiind privite şi ca o soluţie la unele probleme cu care se confruntă toţi agricultorii români, cum ar fi inputurile mai scumpe pentru entităţi individuale, putere mică de negociere la vânzarea mărfii.

Scandal între LAPAR şi Pro Agro pentru Fondul Mutual

Scandal între LAPAR şi Pro Agro pentru Fondul Mutual

Prin noul PNDR avem alocată o sumă de 397 de milioane de euro pentru înfiinţarea fondurilor mutuale. Ordonanţa pe care am dat-o pentru înfiinţarea fondurilor mutuale este în prezent la nivelul Parlamentului, pentru a o îmbunătăţi şi, ulterior, pentru a fi aprobată, iar până la 1 martie se vor putea depune documentele, a spus, în 8 noiembrie a.c., Daniel Constantin.

Reprezentanţii LAPAR se întâlnesc cu agricultorii din Teleorman

Reprezentanţii LAPAR se întâlnesc cu agricultorii din Teleorman

Liga Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR) şi Comitetul de Iniţiativă al Fermierilor din Teleorman organizează o întâlnire de lucru cu agricultorii teleormăneni.

Baciu (LAPAR): Vom înfiinţa primul fond mutual care va acoperi pagubele produse de secetă, boli şi alte calamităţi

Baciu (LAPAR): Vom înfiinţa primul fond mutual care va acoperi pagubele produse de secetă, boli şi alte calamităţi

Liga Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR) va înfiinţa primul fond mutual al agricultorilor din România postbelică, care urmează să acopere pagubele produse de secetă, boli ale plantelor ori animalelor şi alte calamităţi, a declarat miercuri, Laurenţiu Baciu, preşedintele organizaţiei.

LAPAR vrea un singur fond mutual. Va depune dosarul până la 1 martie 2014

LAPAR vrea un singur fond mutual. Va depune dosarul până la 1 martie 2014

Liga Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR) va depune la Ministerul Agriculturii, până la 1 martie 2014, dosarul de acreditare în vederea înfiinţării unui fond mutual pentru fermieri, a declarat joi preşedintele LAPAR, Laurenţiu Baciu.

LAPAR: Fermierii români vor încheia anul financiar 2012 – 2013 în pierdere

LAPAR: Fermierii români vor încheia anul financiar 2012 – 2013 în pierdere

Fermierii români vor încheia cu pierderi anul financiar 2012 - 2013, principala cauză fiind scăderea preţurilor la produsele agricole, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă, Laurenţiu Baciu, preşedintele Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR).

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Rezultate/pagina:
Ordine de listare:   
Rezultate: [1]  
Pagini: [1]  1   
1.
nedelea
|
02. 24, 2014. Monday 09:42

este normal si corect ca LAPAR sa ceara demisia ministrului MADR deoarece nu stie nimic despre agricultura romaneasca,in plus, a distrus cat a putut din aceasta .Trebuia mai demult facut acest demers.

Rezultate: [1]  
Pagini: [1]  1   

Video

MASSEY FERGUSON eXperience Tour 2023 România

MASSEY FERGUSON eXperience Tour 2023 România

În premieră pentru România, în 2023, caravana Massey Ferguson eXperience Tour, organizată de Sigma CVM România, a ajuns în trei locații diferite, unde fermierii au putut vedea și testa tractoarele și combinele #MasseyFerguson

BONUS: Până la finalul lunii iunie 2023, aveți oferte de finanțare cu avans zero și dobânzi începând de la 1,99% până la 4,5%.

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

La spovedanie...

La spovedanie...
Un credincios merge la preot să se spovedească: Detalii