Economia de piaţă este un organism viu!

De fiecare dată, dar absolut de fiecare dată când o dăm în bară, altcineva este de vină. Ba statul, ba ministru, ba portarul de la bancă. Nu mai vorbesc de partenerii de business, traderi, intermediari, samsari sau cum mai vrem să-i numim, pe cei care ne jecmănesc continuu! Iar noi, biete fecioare, ne lăsăm de fiecare dată dezvirginate! Dar stăm cu picioarele în tavan, cu chiloţii daţi pe jumătate jos şi apoi ne văicărim că am fost violaţi! Nu tu măsuri de prevedere, cum ar fi asocierea spre vânzare sau punerea de o strategie la nivelul asociaţiilor profesionale şi, sau interprofesionale.

Nicio o urmă de acorduri pe OIPA, nu tu un contract colectiv din care nimeni să nu iasă la prima ofertă personală. În schimb, e de vină primul ministru că dă cifre culese din teritoriu de parcă comercianţii stau ca la circ în aşteptarea confirmărilor oficiale ale informaţiilor lor. Oare credem noi că giganţii din agribusiness aşteaptă cifrele unei statistici searbăde şi ineficiente precum cea românească pentru a-şi face strategiile de cumpărare?!

Oare chiar credem asta, sau doar e mai uşor să găsim de fiecare dată un vinovat pentru impotenţa noastră de a influenţa piaţa?! În SUA, e adevărat, nu se mişcă nimic până când estimările USDA nu confirmă o tendinţă sau alta. Dar se ştiu prognozele chiar şi cu un an înainte pentru că marfa se vinde cu un an înainte de a fi recoltată. Nu vă ascund că am scris de nenumărate ori şi despre fermieri din România care au învăţat regulile. S-au unit şi au negociat la comun. Sau, dacă sunt mari şi au putere de păstrare a mărfii de calitate pe termen lung şi chiar mai multe oferte la poarta fermei. Pur şi simplu caută, uneori provoacă, momentul oportun la care să vândă.

Alţii, mai prevăzători, vând cu un an înainte aproape toată producţia, iar ce le rămâne nu mai este o povară. Pentru că au investit atât cât să nu rămână decât sclavii profitului. Ştiu că nu respectaţi opiniile jurnaliştilor. Ştiu că nu aveţi respect pentru nimeni altcineva care vă arată şi partea goală şi mai puţin frumoasă a realităţii. Iar această realitatate trebuie mai întâi să fie acceptată. Chiar şi atunci când te pătrunde cu voia ta. Uneori chiar mai abitir atunci când îţi asumi realitatea fără a mai încerca să închizi ochii din când în când. Ca într-o aţipire frumoasă.

Privesc fenomenul agricol din interior, dar, într-un anume fel, situat spre limita exterioară a acestui întreg cu formă rotundă (ca o solă verde supusă pivotului de irigat). Cumva un pic mai mult decât tangenţial pentru cine înţelege un pic de geometrie plană. E o poziţie din care niciun unghi nu poate fi închis definitiv. Un loc de unde dacă îmi focalizez atenţia pot vedea atât mişcările dinspre centru spre exterior, dar şi absolut toate secantele care pătrund (uneori adânc, alteori aproape tangenţial) fenomenul agricol. Atât din punct de vedere economic, politico-social sau doar al profitului strict. Ba chiar şi mişcarea care pare haotică din jurul acestui cerc de interese agricole. Şi nu pot să nu remarc cum această poziţie, din care privesc agricultura, este supusă zilnic unui tsunami. Ba dinspre interior, ba dinspre cei care vor să intre în terenul businessului agricol ciupind startul sau încălcând regulile jocului. Iar rolul de purtător de fanion galben, sau de fluieraş, nu prea se împacă cu poziţia în care mă aflu. Nu pot să ridic fanionul şi apoi să-i şi fluier în acelaşi timp pe cei surprinşi în off said sau pur şi simplu obstrucţionând sau chiar dând la gioale cu o anume veselie. Pentru că nu m-ar lua nimeni în seamă. Pentru că vă place jocul fără arbitrii. Şi cei care joacă, dar şi majoritatea spectatorilor care de obicei chibiţează, iar uneori chiar pariază. Ei plătesc arbitrajul doar aşa, la oha. Să nu zică lumea că nu au observatori.

În schimb, atunci când vreun încăpâţânat picat din cer în aranjamentul acesta de tip status quo se apucă de fluturat fanionul fără indicaţii din partea regizorilor e deja vai şi amar. E privit absurd, ca duşmanul tuturor!

Cel care are tupeul de a vă pune oglinda în faţă e vinovat de toată urâciunile. Încercaţi totuşi, cu puţină înţelegere, să mai şi priviţi din când în când în ochii celor care sunt în jurul vostru. Nu-i mai bănuiţi pe toţi că ar fi ageamii, iar voi aşii aşilor pentru că nu este varianta veşnic câştigătoare. Ba din contră!

Îmi asum înjurăturile cu încrederea că măcar o parte dintre voi vor face exerciţiul acesta de introspecţie! Ceea ce nu le va face pentru început prea bine, dar măcar vor ştii de acum încolo exact cum stau!