Chiar dacă piaţa de asigurări sociale a crescut în fiecare an, doar 30% din culturile agricole din România sunt asigurate, a declarat Lucian Marin, director general al companiei Gothaer Asigurări Reasigurări, responsabil al Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare (UNSAR) pentru secţiunea de asigurări agricole.
Potrivit acestuia, asiguratorii de pe piaţa românească acoperă riscuri precum cele de furtună, de ploi torenţiale, de grindină, incendii şi alunecări de teren. „Există riscuri pe care asiguratorii nu le pot prelua, cum sunt cele de băltire, îngheţ de iarnă, probleme sanitare, incidente de mediu. În faţa acestor probleme, fermierii nu sunt protejaţi, iar ajutoarele pe care le poate acorda statul sunt limitate şi pot afecta foarte mult bugetul”, a precizat Lucian Marin, la Forumul Internaţional de Asigurări FIAR, de la Braşov.
În aceste condiţii, o măsură complementară de gestionare a riscurilor o reprezintă fondurile mutuale pentru agricultură, măsură propusă prin Planul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020, cu o alocare publică de 235,29 milioane euro, a precizat Adela Ştefan, şef de serviciu la Direcţia de Dezvoltare Rurală din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).
Riscurile acoperite prin fondurile mutuale, ca instrument complementar asigurărilor private, vizează evenimente precum condiţii climatice nefavorabile, secetă, inundaţii, îngheţ de iarnă, boli ale plantelor şi animalelor, incidente punctuale de mediu, a arătat reprezentantul MADR. Agerpres