AFLĂ CHIAR DE LA METEOROLOGUL DE SERVICIU CE ZILE NE AȘTEAPTĂ! Aspectul vremii va fi influențat de activitatea unui nucleu ciclon din altitudine care va aduce precipitații sub formă de ploaie și trecător lapoviță și ninsoare în zonele montante înalte, informează Oana Catrina, meteorolog de serviciu.
Cu alte cuvinte ne așteaptă trei zile de toamnă autentică, iar ploile își fac apariția în noaptea de miercuri spre joi, în Banat, Oltenia, local în Crișana și Muntenia și pe arii restrânse în rest. Joi, ploile vor fi prezente pe arii extinse, în sudul, estul și centrul țării și local în restul teritoriului pentru ca vineri, acestea să se afle în restrângere, urmând a se semnala doar pe arii, de aceasta dată, în partea de nord-vest, de centru și de nord a teritoriului.
Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări miercuri în sud-vestul teritoriului și la munte, în timp ce joi și vineri, acesta va sufla doar slab și moderat. Ceața va fi prezentă miercuri, în sudul și sud-estul țării, iar în zilele următoare, mai cu seamă în noaptea de joi spre vineri, ceața va fi prezentă local în regiunile sudice și de sud-est.
Sub aspectul temperaturilor, nu vor fi variații notabile de la o zi la alta, astfel că miercuri, în orele amiezii, se vor înregistra la scara întregii țări temperaturi maxime cuprinse între 7 și 16 grade C, cele mai ridicate valori urmând a se înregistra în sudul teritoriului. Joi, temperaturile se vor încadra între 7 și 15 grade C, iar vineri, acestea se vor încadra între 8 și 14 grade C, declară Oana Catrina, meteorolog de serviciu.
Sursa: Administrația Națională de Meteorologie