Adama
Vinasa Rompak

DE UNDE SE IAU BANI pentru PESTA PORCINĂ AFRICANĂ?

Publicat: 11 noiembrie 2018 - 11:56
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

OFICIAL MADR! Este nevoie de bani pentru combaterea pestei porcine africane, plata despăgubirilor, etc., așa că Ministerul Agriculturii a decis să transfere o sumă importantă din fondurile europene care sunt destinate fermierilor pentru măsurile de dezvoltare rurală.

La nivelul PNDR mai avem un disponibil de 759 milioane de euro care încă nu a fost lansat, restul banilor fiind deja cheltuiţi, plătiţi efectiv, fie sunt deja în curs de contractare sau fac deja obiectul unor sesiuni deja lansate şi proiectele sunt în evaluare. O parte din banii disponibili provin din măsura de gestionare a riscurilor, M17, iar aici există o propunere ca jumătate din sumă, din cei 85 de milioane de euro alocaţi, practic 42,5 milioane de euro, să facă obiectul realocării către două submăsuri noi care vizează prevenirea şi combaterea pestei porcine africane (PPA). Prin cele două măsuri noi introduse măsura 5 şi 7, prima cu alte două submăsuri, vrem să intervenim în rezolvarea atât pe termen scurt, dar şi pe termen mediu, a problemelor ridicate de PPA, a subliniat Camelia Iliescu, director MADR, în cadrul evenimentului "Romanian Food & Agribusiness Conference".

Ea a precizat că, prin măsura 5, în prima fază se doreşte achiziţionarea de dezinfectoare şi echipamente de dezinfecţie, dar şi dotarea cu laboratoare care să testeze rapid probele în cazul PPA, iar prin măsura 7 achiziţionarea de incineratoare pentru neutralizarea cadavrelor.

Practic vrem să mărim viteza de reacţie în cazul acestei boli cu răspândire rapidă, dar vizăm şi refacerea potenţialului agricol afectat prin intermediul celei de-a doua submăsuri 5 şi anume: acei fermieri afectaţi de PPA să poată să îşi achiziţioneze animalele de reproducţie, fie pe partea de suine sau dacă vor să se replofileze să îsi ia alte animale. De asemenea, prin măsura 7.4 adresată autorităţilor publice locale vom susţine acele incineratoare sau anumite facilităţi prin care să fie neutralizate cadavrele, a mai adăugat directorul MADR.

Potrivit informațiilor furnizate de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), La această dată, Pesta Porcină Africană (PPA) evoluează în 283 de localități din 18 județe, cu un număr de 1084 de focare (dintre care 16 în exploatații comerciale) și 146 de cazuri la mistreți. În total au fost eliminați 360.647 de porci afectați de boală.

 

Vizualizat: 2072 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Alte articole in aceasta categorie

Ordonanță de Urgență! Scrisori de garanție pentru a lua bani europeni!

Ordonanță de Urgență! Scrisori de garanție pentru a lua bani europeni!

13 decembrie 2024 - 06:01

În ședința Guvernului din 12 decembrie 2024 a fost aprobată Hotărârea pentru modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de Urgență a Guvernului nr. 79/2009 privind reglementarea unor măsuri pentru stimularea absorbției fondurilor alocate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) pentru renovarea şi dezvoltarea spațiului rural prin creşterea calității vieţii şi diversificării economiei în zonele rurale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.262/2009.

Guvern ACUM: Document obligatoriu plată subvenții APIA hectar, cap animal!

Guvern ACUM: Document obligatoriu plată subvenții APIA hectar, cap animal!

13 decembrie 2024 - 05:51

Guvernul a aprobat joi, 12 decembrie 2024, un act normativ care vizează actualizarea Registrului Agricol pentru perioada 2025-2029. Fără adeverință de la Registrul Agricol, niciun fermier, crescător animale nu poate încasa subvențiile APIA.

AFIR: Raport selecție proiecte valoarea totală 202 milioane euro!

AFIR: Raport selecție proiecte valoarea totală 202 milioane euro!

13 decembrie 2024 - 05:35

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publicat pe www.afir.ro Raportul de selecție pentru etapa a doua de depunere a proiectelor aferente intervenției DR-25 Modernizarea infrastructurii de irigații din cadrul Planului Strategic 2023 – 2027 (PS 2027).

Comunicat APIA ACUM! Lista cu toate plățile APIA!

Comunicat APIA ACUM! Lista cu toate plățile APIA!

13 decembrie 2024 - 05:25

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că în perioada 02 – 12 decembrie 2024, a autorizat la plată sumă totală de 108.521.264,61 euro (539.929.424,90 lei), reprezentând plăți finale aferente anului de cerere 2024, pentru un număr de 479.478 fermieri, astfel:

Decizie Guvern: Creștere cuantum subvenții APIA, transfer bani între subvențiile APIA!

Decizie Guvern: Creștere cuantum subvenții APIA, transfer bani între subvențiile APIA!

12 decembrie 2024 - 17:30

În ședința Guvernului din 12 decembrie 2024 a fost aprobată Ordonanţa de urgență pentru modificarea şi completarea unor acte normative cu privire la gestionarea financiară a fondurilor europene nerambursabile alocate României din FEGA şi FEADR, precum şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat, aferente Politicii Agricole Comune.

Mai mulți bani pentru fermieri! Bugetul MADR, suplimentat!

Mai mulți bani pentru fermieri! Bugetul MADR, suplimentat!

12 decembrie 2024 - 17:15

În ședința Guvernului din 12 decembrie 2024 a fost aprobată Hotărârea privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului prevăzut în bugetul de stat pe anul 2024, pentru suplimentarea bugetului Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Aprobat de Guvern: Termen prelungit subvenții crescători animale!

Aprobat de Guvern: Termen prelungit subvenții crescători animale!

12 decembrie 2024 - 17:06

În ședința Guvernului din 12 decembrie 2024 a fost aprobată OUG pentru modificarea art.16 alin. (1) din Legea nr. 195/2028 privind aprobarea Programului de susținere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducție, precum și a art. 15 alin (1) din Legea nr. 227/2018 privind aprobarea Programului de susținere pentru activitatea de reproducție, incubație și de creștere în sectorul avicol.

Plata subvenției APIA de 42 euro/ha poate fi cerută oricând de la APIA!

Plata subvenției APIA de 42 euro/ha poate fi cerută oricând de la APIA!

12 decembrie 2024 - 10:02

Un Ordin MADR, postat în consultare publică pe site-ul oficial al ministerului, schimbă criteriile pentru subvenția APIA PD-03 Sprijin complementar pentru venit pentru tinerii fermieri.

NOU! Vârsta taurilor pentru subvenția APIA de 190 euro/bovină!

NOU! Vârsta taurilor pentru subvenția APIA de 190 euro/bovină!

12 decembrie 2024 - 09:13

Un proiect de Ordin MADR, publicat în dezbatere, modifică sprijinul cuplat zootehnic pentru venit, SCVZ, pentru creșterea taurinelor de carne în sensul stabilirii vârstei minime în cazul animalelor care fac obiectul acestei forme de sprijin.

Peste 31% din toate fermele din UE sunt conduse de fermieri cu vârste de peste 65 de ani!

Peste 31% din toate fermele din UE sunt conduse de fermieri cu vârste de peste 65 de ani!

12 decembrie 2024 - 08:46

Numărul tinerilor fermieri instalați ca șefi de exploatație este în scădere. Bruxelles-ul vrea să-i stimuleze cu ajutoare mai mari pe tineri să aleagă o carieră în agricultură.

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

KRONE vă urează un sezon bun și o producție excelentă de furaje!

KRONE vă urează un sezon bun și o producție excelentă de furaje!

KRONE vă urează un sezon bun și o producție excelentă de furaje!

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

Card dispărut

Card dispărut
N-am anunţat poliţia că mi-a dispărut cartea de credit, fiindcă indiferent cine a furat-o cheltuieşte mai puţin decât nevastă-mea. Detalii