PESTA PORCINĂ AFRICANĂ! Vă aduc o veste bună pentru ţară, că în zona Bihorului şi Sălaj nu a mai recidivat acest virus (al pestei porcine africane n.r) şi acolo am trecut la faza a doua, care înseamnă repopulare, a anunțat ASTĂZI ministrul agriculturii, Petre Daea.
Am trecut la etapa a doua printr-un program foarte clar, strict, coordonat, urmărit, analizat, implementat, urmărit zi de zi, de repopulare, adică introducerea porcilor santinelă, pentru a vedea dacă în locul respectiv există sau va exista virusul (...) Porcii santinelă sunt sub control sanitar veterinar şi vor sta 45 de zile. Urmărim această evoluţie, a declarat Daea.
El a precizat că oferă aceste date în urma informaţiilor pe care le deţine din data de 8 octombrie, de la orele 20.30.
Ministrul a mai spus că în fiecare zi se închid focare de pestă porcină africană şi, pe măsură ce se ajunge la termenul respectiv, se fac repopulări de către ANSVSA, în prezenţa proprietarilor, apoi se urmăreşte evoluţia animalului care defineşte prezenţa sau absenţa virusului.
Întrebat dacă estimează o creştere a preţului la carnea de porc în perioada Crăciunului, ministrul a răspuns cu un "nu" categoric. "
Eu am fost în piaţă şi indiferent unde mă duc, primul lucru pe care îl fac este să merg în piaţă să văd care sunt preţurile, dacă mă duc la Botoşani, dacă mă duc la Slatina, dacă mă duc la Bucureşti. Deci, preţul nu a crescut, a afirmat Daea.
Sursa: Agerpres