GRÂNARUL EUROPEI! România a devenit, din nou, grânarul Europei! Subvențiile plătite fermierilor români i-au ajutat pe aceștia să obțină producții record, declară Petre Daea, ministrul agriculturii, pentru Antena 3.
Astăzi lucrăm zi de zi și ceas de ceas pentru a pune în funcțiune sistemul de irigații și vă dau o cifră, care poate fi consemnată ca un rezultat până la această dată, de 959 de kilometri de canal pe care apa este gratuită. A început să se irige suprafața care este ocupată cu culturile care au un consum ridicat de apă, spune Daea.
Potrivit ultimelor date furnizate de Comisia Europeană, preluate de KeysFin, firmele din țara noastră au exportat 7,15 milioane de tone de cereale adică un sfert din totalul exporturilor europene din perioada 2016-2017. Cea mai mare parte grâu - 5 milioane de tone, dublu față de media înregstrată între 2011-2015.
Principalul jucător de pe piața cerealelor din România este o firmă din Călărași controlată de un libanez care a pus pe picioare un adevărat imperiu. A început în 2000, iar in 2016 a avut o cifră afaceri de peste 213 milioane de euro. Compania are acum 623 de angajați.
Următorul mare jucător este Agricost SA Insula Mare a Brăilei care administrează aproape 57.000 ha din Insula Mare a Brăilei și are 917 angajați. Firma este administrată de omul de afaceri Constantin Duluțe, iar anul trecut a încasat de la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) subvenții în valoare de 11 milioane de euro. Este vorba doar de scheme de plată din sectorul vegetal.
(În foto: Petre Daea, în urmă cu o săptămână, în Insula Mare a Brăilei. Alături de ministrul agriculturii este Lucian Buzdugan)
Din punct de vedere al producţiei europene, recolta de cereale (inclusiv orez) a crescut cu 12% între 2010 și 2015, la aproximativ 317 milioane de tone, adică 12,5% din producția globală. Grâul orzul și porumbul au fost principalele culturi (86% în 2015).
CITEȘTE ȘI: 11 MILIOANE de EURO SUBVENȚIE! Cine este FERMIERUL ROMÂN care încasează SUMA de la APIA!
Surse: KeysFin, Antena 3, Pro TV