MINISTRUL AGRICULTURII ȘI MIELUL! Ministrul agriculturii, Petre Daea, a fost astăzi, 25 aprilie 2019, în piața Apărătorii Patriei din București unde este deschis un centru temporar pentru sacrificarea animalelor. Șeful de la Agricultură a plecat din piață cu mielul de Paște.
Dintre toți oierii care vindeau miei pentru sărbătorile pascale, Petre Daea l-a ales pe cel mai tânăr crescător de ovine ca să târguiască un miel.
Petre Daea a scos 400 de lei și i-a dat tânărului crescător de ovine pentru mielul ales. „Ăștia sunt banii tăi, tată! Atâta face. Te avertizez: dacă la anu' va fi un crescător mai tânăr decât tine, de la acel crescător voi lua”, i-a spus Petre Daea tânărului oier.
Centrul de sacrificare din Apărătorii Patriei, București, este organizat sub coordonarea Agenției Naționale pentru Zootehnie, a Direcției pentru Agricultură a Municipiului Bucureşti, în colaborare cu Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, cu sprijinul SC Amenajarea Domeniului Public 4 (ADP4) SA și al Primăriei Comunei Zimbreasca, fiind autorizat pentru funcționare.
Acesta este deschis până sâmbătă, 27 aprilie, inclusiv, iar sacrificarea mieilor se face zilnic, în intervalul orar 08:00 – 17:45.
Sursa: Kanal D