OI MISTUITE DE FOC! Ministrul agriculturii, Petre Daea, i-a promis personal fermierului Călin Naiță, din Șura Mică, Sibiu, că-l ajută să-și refacă efectivul de oi care i-a ars într-un incendiu, izbucnit la ferma acestuia în noaptea de vineri spre sâmbătă. Flăcările i-au mistuit oierului 100 de capete de animale.
L-am informat pe domnul ministru, care a solicitat de urgență să vorbească personal cu fermierul afectat de această nenorocire și l-a asigurat de sprijin imediat pentru a-și reface efectivul de animale. Prin DAJ Sibiu s-a deschis un tabel centralizator unde Asociațiile Crescătorilor de Ovine, persoane fizice și juridice pot face donații constând în animale vii și furaje . Avem reacții pozitive rapide din partea fermierilor din județ și în continuare monitorizăm situația până la soluționarea ei așa cum ne-am propus, a declarat pentru Turnul Sfatului, Ionuț Diaconeasa, consilierul ministrului Petre Daea.
Îi mulțumesc mult domnului ministru pentru sprijinul pe care vrea să mi-l acorde. Nu m-aș fi așteptat la asta și mă bucur enorm că mai sunt și oameni buni pe lume asta. Domnul ministru a spus că face tot posibilul să mă ajute să-mi recuperez animalele. Adăpostul e chiar la mine în curte și am urmărit disperat cum încercau pompierii să-mi scoată animalele din foc și nu puteau să le salveze, spune Călin Naiță.
Fermierul din Șura Mică avea 89 de oi și 60 de miei. Dintre acestea, i-au murit în incendiu 100 de animale – 50 de oi și 50 de miei.
Sursa: Turnul Sfatului