LÂNA ÎNCEPE SĂ AIBĂ PREȚ! Înfiinţarea centrelor de colectare a lânii a început să producă efecte, până acum, din cele 2.000 de tone colectate, peste o mie fiind deja trimise la export, a declarat ministrul agriculturii, Petre Daea, duminică, la Târgul Mare de Primăvară de la Răcăşdia, județul Caraș-Severin.
Până la această dată s-au adus în depozite aproximativ 2.000 tone de lână, din care 1.100 tone au fost trimise la export. După cum se ştie, dăm un leu pe kilogram, pentru colectare, şi vă asigur că anul acesta nu va rămâne nicio cantitate de lână pe câmp. Deja, programul îşi arată efectele, având în vedere că spre centrele de depozitare au venit cantităţi de lână, au început să se formeze şi preţurile pe piaţă, a afirmat Daea.
Ministrul a adăugat că dacă anul trecut preţul era mult îndepărtat de cerinţa fermierilor, acum, prin concurenţă, a început să se aşeze un anumit preţ, în funcţie de calitate.
Din cantităţile care au fost aduse până în acest moment în centrele de depozitare, preţurile de vânzare se încadrează între doi lei şi 4,5 lei/kg, în funcţie de rasă şi de calitatea lânii, a mai precizat Petre Daea.
Crescătorii de ovine beneficiază de un ajutor de minimis de 1 leu/kg de lâna comercializată.
Sursa: Agerpres