AU LUAT MARFA ȘI AU UITAT SĂ MAI PLĂTEASCĂ! Samsarii care cumpără miei și oi cu sutele și uită să le mai plătească bântuie prin țară în căutarea de noi victime. Crescătorii români de ovine trebuie să fie atenți cui vând animalele și, mai ales, ce contracte semnează.
Crescătorii de ovine din localitatea Domnești, județul Argeș, sunt disperați! Fermierii au fost păcăliți de doi samsari, Constantin D. şi Gelan M. (cetăţean de origine turcă), din Hârșova, județul Constanța. Cei doi au luat de la oieri sute de miei, în urmă cu o lună, și au uitat să mai plătească. Mai mult decât atât, nu mai răspund la telefon. Contractul încheiat între oieri și cei doi cumpărători prevede plata pentru animale în termen de 5 zile de la semnarea documentului. Lucru care nu s-a întâmplat.
Oierii, disperaţi, au apelat şi la ajutorul oficialităţilor, dar şi al fostului director al Direcţiei Agricole Argeș, Corneliu Vasilescu, pentru a-şi face cunoscută povestea, sperând, pe de-o parte, să îşi recupereze paguba şi, pe de altă parte, să nu păţească şi alţii ca ei, scrie Observator de Argeș.
Specialiştii care au studiat contractul şi-au dat seama că a fost făcut în avantajul cumpărătorilor, existând astfel slabe șanse ca oierii să mai vadă vreodată banii pentru animale.
Nu este primul caz de acest fel. La începutul lunii mai, cetățeni turci, tot din Constanța, au cutreierat țara cu un autotren în care au încărcat sute de miei din județele Maramureș, Galați, Argeș, Vâlcea și au uitat să-i plătească.