COMUNICAT! Ministerul Agriculturii a demarat verificările în piețele de legume și fructe, dar și în punctele de trecere a frontierelor. Sunt verificate, testate pentru reziduurile de pesticide legumele și fructele românești și importurile de legume și fructe. MADR a transmis un comunicat pentru AGROINFO cu rezultatele verificărilor.
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin inspectorii din cadrul Direcțiilor pentru Agricultură Județene, se asigură în permanență, dar cu o intensitate sporită în această perioadă datorată creșterii volumului de legume și fructe din producția autohtonă, că sunt respectate prevederile Legii nr. 145/2004 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței produselor din sectorul agricol.
În baza legislației specifice domeniului, respectiv Legea Pomiculturii nr.348/2003 Republicată și Legea nr.312/2003 -Republicată- privind producerea și comercializarea legumelor și fructelor, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale se asigură că toate loturile de legume și fructe expuse la vânzare indiferent de proveniență, autohtonă, import sau comerț intracomunitar îndeplinesc toate cerințele standardelor de comercializare referitoare la calitate și etichetare, pe toată filiera de comercializare: hipermarket-uri, market-uri, magazine comerciale, piețe agroalimentare.
Sunt urmărite cu rigurozitate obiectivele principale în cadrul acestor acțiuni de monitorizare și inspecție:
•Asigurarea unui spațiu distinct și semnalizat vizibil de minim 40 % din numărul total de tarabe din piață pentru producătorii agricoli autohtoni, persoane fizice, în special, sau producători agricoli organizați conform OUG 44/2008;
•Depistarea și sancționarea fenomenului de substituire a legumelor și fructelor autohtone cu cele provenite din import sau comerț intracomunitar;
•Etichetarea corectă a produselor, legume și fructe, expuse la comercializare prin indicarea locului de producție, a denumirii cultivatorului, a datei recoltării și a prețului, pentru a se distinge producția autohtonă de cea provenită din import sau din spațiul intracomunitar;
•Trasabilitatea loturilor de legume și fructe provenite din import sau comerț intracomunitar prin indicarea corectă pe documentele însoțitoare a țării de origine, facturi fiscale ce sunt emise de depozitari către comercianții de legume și fructe cu amănuntul.
Până la data de 20 mai 2019, la nivel național, verificările efectuate de specialiștii MADR s-au concretizat în:
•407 piețe agroalimentare verificate
•139 depozite en- gros de legume și fructe
Loturile de legume și fructe provenite din import sau comerț intracomunitar sunt de asemenea monitorizate și controlate de inspectorii Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și ai Agenției Naționale de Administrare Fiscală – ANAF, prin acțiuni mixte de control la toate punctele de trecere a frontierei, fiind prelevate probe, prin sondaj, în vederea efectuării analizelor de laborator.
De asemenea, controalele efectuate de ANSVSA și ANAF până în prezent au avut următoarea finalitate:
- 7312 transporturi de legume/fructe verificate
- 75.301 tone cantitate totală
- 205 probe prelevate
- 113.100 lei sancțiuni contravenționale
- 98 tone cantități reținute de la comercializare
MADR monitorizează permanent și impactul în piață al măsurilor de sprijin acordate producătorilor români, constatându-se faptul că în piețele agroalimentare din București tomatele românești sunt prezente în cantități suficiente, numărul beneficiarilor înscriși în Programul Tomata fiind în continuă creștere, este precizat în comunicatul MADR.