Adama
Vinasa Rompak

CONTROALE ÎN PIEȚE! LEGUME ȘI FRUCTE DIN IMPORT VÂNDUTE CA PRODUSE ROMÂNEȘTI!

Publicat: 23 aprilie 2019 - 15:01
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

OFICIAL! Ministerul Agriculturii anunță că a demarat verificările în piețe! Legumele, fructele sunt testate pentru a se identifica nivelul de pesticide. Până acum, au fost verificate 294 de piețe, 102 depozite, 3410 operatori din care 1820 persoane fizice și 1590 persoane juridice. Au fost prelevate 52 de probe din: mere, cartofi, ardei, castraveți, roșii, pătrunjel, dovlecei, lămâi, salată verde, ridichi, căpșuni, ciuperci, ceapă verde, usturoi verde, cartofi noi.

Inspectorii MADR iau toate măsurile care se impun în această perioadă pentru ca loturile de legume și fructe de proveniență autohtonă, expuse la vânzare, să îndeplinească cerințele standardelor de comercializare, referitoare la calitate, la încadrarea în nivelurile admisibile de reziduuri de pesticide și la etichetare.

Până la această dată, în Municipiul București și în toate județele din țară, au fost verificate 294 de piețe agroalimentare și 102 depozite en-gros de legume și fructe. Au fost verificați, de asemenea, 3410 operatori din care 1820 persoane fizice și 1590 persoane juridice. Au fost prelevate 52 de probe din următoarele specii: mere, cartofi, ardei, castraveți, roșii, pătrunjel, dovlecei, lămâi, salată verde, ridichi, căpșuni, ciuperci, ceapă verde, usturoi verde, cartofi noi.

Principalele obiective urmărite în cadrul acestor acțiuni de monitorizare și inspecție sunt:

•Asigurarea unui spațiu distinct și semnalizat corespunzător pentru minim 40 % din numărul total de tarabe din piață pentru  producătorii agricoli autohtoni, persoane fizice sau producători agricoli, organizați conform OUG 44/2008;
•Depistarea și sancționarea fenomenului de substituire a legumelor și fructelor autohtone cu cele provenite din import sau comerț intracomunitar;
•Etichetarea corectă a produselor, legume și fructe, expuse la comercializare prin indicarea locului de producție, a denumirii cultivatorului, a datei recoltării și a prețului, pentru a se distinge producția autohtonă de cea provenită din import sau spațiul intracomunitar;
•Trasabilitatea loturilor de legume și fructe provenite din import sau comerț intracomunitar prin indicarea corectă pe documentele însoțitoare (facturi fiscale) a țării de origine - documentele sunt emise de către depozitari pentru comercianții de legume și fructe cu amănuntul;
•Prelevarea de probe de către reprezentanții Autorității Naționale Fitosanitare în vederea efectuării de analize privind nivelul reziduurilor de pesticide din majoritatea speciilor expuse în această perioadă la comercializare. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Autoritatea Națională Fitosanitară, aduce asigurări că toate legumele și fructele autohtone sunt sigure pentru consumatori. Consumul de legume și fructe din producția autohtonă contribuie major la sprijinul și dezvoltarea sectorului legumicol și pomicol românesc.

Se constată faptul că fenomenul de substituire a legumelor și fructelor este încă prezent, în sensul că produsele provenite din import sau comerț intracomunitar sunt comercializate ca produse românești, practică la care mai apelează comercianții din piețele agroalimentare. De asemenea, nu toți comercianții respectă trasabilitatea produselor, prin neprezentarea documentelor  de proveniență.

Pentru abaterile constatate au fost aplicate amenzi contravenționale în valoare totală  de 63.500 lei și un număr de 239 avertismente cu planuri de remediere, conform Legii nr.270/2017.

În continuare, atestatele de producător cu suspiciuni asupra calității de producător sau asupra cantităților de legume obținute, în raport cu suprafețele cultivate,  sunt ridicate în copie, în vederea verificării de către Direcțiile pentru Agricultură Județene la primăriile emitente.

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, alături de celelalte instituții abilitate în domeniu, prin măsurile de monitorizare și control, asigură în permanență respectarea prevederilor legale pentru reglementarea pieței produselor agricole, precum și pentru prelevarea probelor din plante și produse vegetale, în vederea efectuării analizelor de laborator pentru determinarea reziduurilor de pesticide.

Vizualizat: 914 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Alte articole in aceasta categorie

Ordonanță de Urgență! Scrisori de garanție pentru a lua bani europeni!

Ordonanță de Urgență! Scrisori de garanție pentru a lua bani europeni!

13 decembrie 2024 - 06:01

În ședința Guvernului din 12 decembrie 2024 a fost aprobată Hotărârea pentru modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de Urgență a Guvernului nr. 79/2009 privind reglementarea unor măsuri pentru stimularea absorbției fondurilor alocate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) pentru renovarea şi dezvoltarea spațiului rural prin creşterea calității vieţii şi diversificării economiei în zonele rurale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.262/2009.

Guvern ACUM: Document obligatoriu plată subvenții APIA hectar, cap animal!

Guvern ACUM: Document obligatoriu plată subvenții APIA hectar, cap animal!

13 decembrie 2024 - 05:51

Guvernul a aprobat joi, 12 decembrie 2024, un act normativ care vizează actualizarea Registrului Agricol pentru perioada 2025-2029. Fără adeverință de la Registrul Agricol, niciun fermier, crescător animale nu poate încasa subvențiile APIA.

AFIR: Raport selecție proiecte valoarea totală 202 milioane euro!

AFIR: Raport selecție proiecte valoarea totală 202 milioane euro!

13 decembrie 2024 - 05:35

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publicat pe www.afir.ro Raportul de selecție pentru etapa a doua de depunere a proiectelor aferente intervenției DR-25 Modernizarea infrastructurii de irigații din cadrul Planului Strategic 2023 – 2027 (PS 2027).

Comunicat APIA ACUM! Lista cu toate plățile APIA!

Comunicat APIA ACUM! Lista cu toate plățile APIA!

13 decembrie 2024 - 05:25

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că în perioada 02 – 12 decembrie 2024, a autorizat la plată sumă totală de 108.521.264,61 euro (539.929.424,90 lei), reprezentând plăți finale aferente anului de cerere 2024, pentru un număr de 479.478 fermieri, astfel:

Decizie Guvern: Creștere cuantum subvenții APIA, transfer bani între subvențiile APIA!

Decizie Guvern: Creștere cuantum subvenții APIA, transfer bani între subvențiile APIA!

12 decembrie 2024 - 17:30

În ședința Guvernului din 12 decembrie 2024 a fost aprobată Ordonanţa de urgență pentru modificarea şi completarea unor acte normative cu privire la gestionarea financiară a fondurilor europene nerambursabile alocate României din FEGA şi FEADR, precum şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat, aferente Politicii Agricole Comune.

Mai mulți bani pentru fermieri! Bugetul MADR, suplimentat!

Mai mulți bani pentru fermieri! Bugetul MADR, suplimentat!

12 decembrie 2024 - 17:15

În ședința Guvernului din 12 decembrie 2024 a fost aprobată Hotărârea privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului prevăzut în bugetul de stat pe anul 2024, pentru suplimentarea bugetului Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Aprobat de Guvern: Termen prelungit subvenții crescători animale!

Aprobat de Guvern: Termen prelungit subvenții crescători animale!

12 decembrie 2024 - 17:06

În ședința Guvernului din 12 decembrie 2024 a fost aprobată OUG pentru modificarea art.16 alin. (1) din Legea nr. 195/2028 privind aprobarea Programului de susținere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducție, precum și a art. 15 alin (1) din Legea nr. 227/2018 privind aprobarea Programului de susținere pentru activitatea de reproducție, incubație și de creștere în sectorul avicol.

Plata subvenției APIA de 42 euro/ha poate fi cerută oricând de la APIA!

Plata subvenției APIA de 42 euro/ha poate fi cerută oricând de la APIA!

12 decembrie 2024 - 10:02

Un Ordin MADR, postat în consultare publică pe site-ul oficial al ministerului, schimbă criteriile pentru subvenția APIA PD-03 Sprijin complementar pentru venit pentru tinerii fermieri.

NOU! Vârsta taurilor pentru subvenția APIA de 190 euro/bovină!

NOU! Vârsta taurilor pentru subvenția APIA de 190 euro/bovină!

12 decembrie 2024 - 09:13

Un proiect de Ordin MADR, publicat în dezbatere, modifică sprijinul cuplat zootehnic pentru venit, SCVZ, pentru creșterea taurinelor de carne în sensul stabilirii vârstei minime în cazul animalelor care fac obiectul acestei forme de sprijin.

Peste 31% din toate fermele din UE sunt conduse de fermieri cu vârste de peste 65 de ani!

Peste 31% din toate fermele din UE sunt conduse de fermieri cu vârste de peste 65 de ani!

12 decembrie 2024 - 08:46

Numărul tinerilor fermieri instalați ca șefi de exploatație este în scădere. Bruxelles-ul vrea să-i stimuleze cu ajutoare mai mari pe tineri să aleagă o carieră în agricultură.

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

GHEORGHE PREDA: Agricultor de-o viață, recordmen cu AgroConcept

GHEORGHE PREDA: Agricultor de-o viață, recordmen cu AgroConcept

În urmă cu aproape un an, echipa AgroConcept ducea România în Cartea Recordurilor: 403,64 tone de grâu recoltate în numai 8 ore, cu o combină New Holland CR8.90 Revelation. Află povestea fermierului care a găzduit evenimentul!

„În câmp, echipa AgroConcept a fost ca la cursele de mașini, făceau schimbul de piloți în mers, iar acasă aveam o altă echipă, de martori de această dată, la cântar. Înainte mă uitam la știri și vedeam Guinness World Records, iar acum am avut ocazia să trăiesc la mine în fermă un asemenea eveniment”, ne-a povestit Gheorghe Preda.

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

La aprozar...

La aprozar...
Un om la aprozar: Detalii