Sau mai bine zis, domnilor! Pentru că, trebuie să recunoaştem, „tovarăşii” au INVESTIT în cercetare. Poate nu cât ar fi fost necesar, dar măcar atunci un cercetător nu era plătit precum un necalificat.
Iar acum, un cercetător care a creat 16 soiuri de soia în 45 de ani de căutări, când la nivelul solului, când la cel al cromozomilor, are un salariu de 1.800 lei!! Iar cel mai baban salariu din cercetare este 2.400 lei. Cât ar câştiga lejer un purtător de hârţoage într-o primărie oarecare.
L-am întrebat pe Eugen Mureşanu anul trecut, când am călătorit împreună câteva zile cu ocazia Congresului Donau Soja de la Budapesta, de ce nu acceptă o ofertă de peste 5.000 euro/lună de la o firmă multinaţională şi mi-a răspuns aşa: „nu banii sunt scopul meu în viaţă, iar aici mă ţin (la SCDA Turda n.r.) atât plantele mele cât şi tinerii mei colaboratori cărora trebuie să le las tot ceea ce ştiu”.
Totuşi, un cercetător nu ar trebui să aibă grija a ceea ce pune pe masă şi nici a facturilor restante. Priveam azi un director de institut de cercetare care purta un costum cu o vârstă apreciabilă (tern, poate şi un pic cam desuet, probabil cu un iz de naftalină) care contrasta aşa de mult cu cel al secretarului de stat de lîngă el. De salarii nu vreau să mai vorbesc că aproape că „mă ia capul”, cum spunea de acum un vestit fost procuror DNA, la adresa lui Ghiţă Ghiţomanul, multimilionarul fugar.
Offf, scrisesem o frază mult prea dureroasă, în care unui cercetător doar ochii îi mai străluceau de adâncul cunoaşterii (nu o să mai detaliez pentru ca nimeni să nu se regăsească). Nu vă pot povesti cum privesc oamenii aceştia cu respect, fiecare aplecare a politicului spre domeniul lor. Nu vor bani pentru ei, nici să-şi schimbe hainele pe care le scot de la naftalină doar pentru întâlnirile ştiinţifice, ci pentru laboratoare în care îmbină văzutul cu nevăzutul şi pentru tot ceea ce îi poate ajuta în munca de împlinire a viselor. Ei sunt cei care pot să le împlinească!
Domnule prim-ministru, o ţară care nu are respect pentru cercetare, nu poate avea un viitor! Cât să ne coste liniştea financiară a acestui sector mai mult decât important al economiei?! Să nu pomenesc de cheltuielile cu venitul minim garantat, care vor rămâne veşnic cheltuieli! Sau de contractele pentru autostrăzi care nu se mai termină niciodată şi care par turnate din aur şi pietruite cu cristale Swarovski.
Iar noi tindem să depindem la nesfârşit de genetica adusă pe bani grei din occident, ceea ce e o aberaţie economică. Cum aberante sunt politicile care fac ca aproape toate subvenţiile acordate din bani europeni, dar şi fondurile derulate prin PNDR, să treacă din bugetul UE, prin intermediul beneficiarilor, aproape în totalitate, înapoi în economiile statelor dezvoltate. State care ne asigură necesarul de inputuri, dar şi de tehnică şi tehnologie, pentru că au investit în CERCETARE!
Chiar şi aşa, cercetarea agricolă românească nu se predă. Dar lupta e mai mult decât inegală. E poate ca la Thermopylae sau mai ştiu eu ce alt exemplu de luptă disproporţionată. MADR – ul a adus un mesaj pozitiv dar, trebuie să recunosc că cercetarea are podul plin cu promisiuni. Şi o parte din aceşti ziditori au mistriile tocite de aşezat cărămizi pe un nor.
Dar atât cât mai au de un ban speranţă, vor visa. Iar ei ştiu să facă cel mai bine din vise, realitate!