Reclama header big full
Adama
Vinasa Rompak

AȘTEPTĂM TIRURILE CU MÂNCARE DIN IMPORT CÂND ROMÂNIA NE POATE HRĂNI!

Publicat: 19 martie 2020 - 07:10
11 comentarii   | Print | Trimite unui prieten

SĂ NE ÎNVĂȚĂM LECȚIA! Stăm să așteptăm tirurile cu mâncare să treacă granița din alte țări în condițiile în care România ar putea să producă aproape orice, spune Romulus Oprea, președintele Federației Naționale Cartoful. Fermierul român a fost abandonat de-a lungul anilor de consumatorul român. Toți s-au orientat către marile lanțuri de magazine unde rafturile sunt pline cu hrană din import când România e capabilă să ne hrănească. Ne învățăm lecția în al doisprezecelea ceas?!

Samsarul și speculantul profită de necazul în care ne aflăm cu toții. Au explodat prețurile de a ajuns cartoful la 8 lei kilogramul, făina nu e departe, iar brânza, spun ciobanii, s-a vândut prin unele locuri și cu 52 de lei pe kilogram, în condițiile în care ei vând cu 20 de lei - 22 de lei pe kilogram. Fermierii noștri, producătorii noștri români spun că nu au ridicat prețurile. Nu le-au triplat! Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului (ANPC) a propus deja plafonarea prețului la alimentele care compun coșul minim lunar. Europarlamentarul Carmen Avram (S&D) a cerut deja Guvernului României același lucru, plafonarea prețului la alimente pentru stoparea speculei cu alimente.

Fermierii români, mai ales cei mici, țăranii noștri, au avut mereu dificultăți cu vânzarea produselor din ferme. Românii au pierdut obiceiul de a cumpăra de la fermier, de la țăran, în condițiile în care mâncarea importată a umplut rafturile magazinelor. Mesajul pe care-l transmite fermierul Romulus Oprea, cultivator de cartofi, este că România e capabilă să ne hrănească și că ar trebui să ne învățăm această lecție dureroasă.

Vă amintiți ce ne-a spus nouă, românilor, ambasadorul Novegiei în România, Øystein Hovdkinn, în urmă cu ceva ani. Este cel mai mare paradox, este o nebunie. Puteţi hrăni 80 de milioane de oameni, dar importaţi două treimi din alimente. Declarația oficialului a devenit virală, dar noi tot nu ne-am învățat lecția.

Nu știm cât va dura treaba asta, dar explozia de prețuri este, pentru fermieri, inexplicabilă din moment ce noi vindem și la ora asta cu 1,5 lei - 1,7 lei/kg de cartofi. Maxim! Și am văzut prețuri chiar și de 8 lei/kg și este de-a dreptul jenant ca să nu zic rușinos, să se tripleze prețurile, să se facă de 4 ori mai mari pe lanțul de intermediari. Se face speculă pe românește!

Într-o situație de criză când ar trebui să dăm toți dovadă de echilibru și înțelgere pentru situația critică în care ne aflăm. Noi tragem consecințele propriilor decizii greșite din ultimii ani în ce privește agricultura și-n special cartoful care a fost lăsat de izbeliște și am ajuns să fim dependenți de importuri. Asta este problema, stăm să așteptăm tirurile cu mâncare să treacă granița din alte țări în condițiile în care România ar putea să producă aproape orice. Ne merităm soarta. Poate învățăm ceva din această criză.

Poate că ar fi bine să nu mai demonizăm producătorul român care se chinuie să supraviețuiască și care, în cazul producătorilor de cartofi, este în 3 ani din 5 pe pierdere, iar în doi ani este la limita profitabilității.Îl demonizăm pentru creștere de prețuri, cum s-a demonstrat și acum, văd că nu se sesizează nimeni că se vând tot anul cartofi la 80 de bani, un leu pe kilogram, dar pe piață, consumatorul final are acces tot la cartofi pe care plătește 3-4 lei pe kilogram. Și lumea vorbește în continuare de creșterea prețului la cartofi la producători ceea ce nu este adevărat. Este parțial. Într-adevăr, la producător a crescut cu 25%-30%, dar de aici și până la 8 lei (pe kilogram n.r.) e distanță foarte mare. Noi vă putem demonstra cu facturi, cu tot, cu cât vinde un fermier la ora asta. Intermediarii, de orice culoare ar fi ei, că sunt firme, că sunt samsari.

Mesajul principal este că ne merităm soarta pentru că nu suntem serioși și conștienți de ce ne așteaptă. Noi trebuie să ne producem mâncarea majoritară în România, a declarat Romulus Oprea, exclusiv pentru AGROINFO.

foto: românia curată

Vizualizat: 179732 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Alte articole in aceasta categorie

ACUM! Documentul obligatoriu anul ăsta pentru a lua subvențiile APIA!

ACUM! Documentul obligatoriu anul ăsta pentru a lua subvențiile APIA!

17 februarie 2025 - 05:47

Fermierii, crescătorii de animale care vor să beneficieze anul acesta, în 2025, de subvențiile agricole pe hectar și cap animal au nevoie de adeverința obținută de la primăriile pe raza cărora au exploatațiile agricole. Cum arată în 2025 adeverința APIA?

Plata ANT ajutor național tranzitoriu pe cap vacă și tonă de lapte!

Plata ANT ajutor național tranzitoriu pe cap vacă și tonă de lapte!

17 februarie 2025 - 05:25

Plata ajutorului național tranzitoriu pe cap de vacă și pe tonă de lapte a depins mereu de data de referință. Schimbările la plata acestei subvenții pe care crescătorii de bovine o primesc de la bugetul de stat sunt anunțate de un proiect de Ordin al Ministerului Agriculturii, publicat în dezbatere pe site-ul oficial.

Ordin MADR! Plată subvenții APIA cap animal, hectar pentru acest an!

Ordin MADR! Plată subvenții APIA cap animal, hectar pentru acest an!

17 februarie 2025 - 05:07

Un proiect de Ordin al Ministerului Agriculturii, postat în dezbatere pe site-ul oficial, anunță perioada de depunere a cererilor unice de plată APIA pentru acest an. De asemenea, Ordinul aduce modificări în criteriile de eligibilitate la plata subvențiilor APIA pe hectar și cap animal.

Subvenții de 1,7 milioane euro fraudate de o cooperativă agricolă din Iași!

Subvenții de 1,7 milioane euro fraudate de o cooperativă agricolă din Iași!

16 februarie 2025 - 14:41

Parchetul European (EPPO) din Iași (România) a adus acuzații împotriva a patru persoane și două companii pentru fraudă agravată de subvenții și falsificare de documente private într-o anchetă privind o fraudă de 1,73 milioane de euro care implică proiecte de sisteme de irigații, finanțate integral de UE, informează un comunicat al Parchetului European.

Calcul subvenții APIA pentru anul ăsta la o fermă de 100 hectare!

Calcul subvenții APIA pentru anul ăsta la o fermă de 100 hectare!

16 februarie 2025 - 14:16

Cum puteți obține anul acesta 58 de euro în plus pe hectar de la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA)? APIA lansează o nouă eco-schemă PD-28 - Menținerea de zone neproductive și/sau înființarea de elemente noi de peisaj pe terenurile arabile. Pe site-ul Ministerului Agriculturii au fost publicate exemple de calcul pentru această subvenție APIA pentru o fermă de 100 hectare.

Anunț APIA: Subvenții APIA plătite ASTĂZI!

Anunț APIA: Subvenții APIA plătite ASTĂZI!

14 februarie 2025 - 17:22

În perioada 02 decembrie 2024 – 14 februarie 2025, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a autorizat la plată suma totală de 579.968.394 euro (2.885.552.477 lei), reprezentând plăți finale aferente anului de cerere 2024, pentru un număr de 669.208 fermieri (94,01% din totalul fermierilor declarați eligibili).

Bani în plus pe hectar anul ăsta de la APIA! Suma pe care o luați!

Bani în plus pe hectar anul ăsta de la APIA! Suma pe care o luați!

14 februarie 2025 - 15:04

Fermierii, crescătorii de animale beneficiază anul acesta de o subvenție APIA în plus pe hectar, așa cum a anunțat Agroinfo încă de la începutul anului 2025. Este vorba de eco-schema PD-28 - Menținerea de zone neproductive și/sau înființarea de elemente noi de peisaj pe terenurile arabile cu un cuantum de 58,18 euro/ha, conform informării publicată pe site-ul Ministerului Agriculturii.

Programul Rabla pentru tractoare legat de subvențiile APIA!

Programul Rabla pentru tractoare legat de subvențiile APIA!

13 februarie 2025 - 18:29

O nouă condiție pentru fermierii care vor să-și cumpere un tractor prin Programul Rabla pentru tractoare. Anunțul l-a făcut astăzi Ion Păunel, președintele Uniunii Salvăm Țăranul Român.

Anunț micii fermieri! Condiție nouă anul ăsta pentru subvenția de 1.500 euro!

Anunț micii fermieri! Condiție nouă anul ăsta pentru subvenția de 1.500 euro!

13 februarie 2025 - 14:34

Micii fermieri cultivatori de usturoi care accesează ajutorul de minimis anul acesta trebuie să respecte o nouă regulă. Această condiție ar urma să se aplice și celor care solicită subvențiile pentru legume cultivate în spații protejate, sere și solarii. Cuantumul ajutorului de stat per beneficiar a fost anul trecut de 1.500 euro/ha.

Noi beneficiari anul ăsta pentru subvenția APIA motorină!

Noi beneficiari anul ăsta pentru subvenția APIA motorină!

13 februarie 2025 - 12:25

Un proiect de hotărâre de Guvern, publicat în consultare pe site-ul oficial al Ministerului Agriculturii, anunță cuantumul ajutorului de stat la motorină pentru acest an pentru beneficiarii din acvacultură.

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Rezultate/pagina:
Ordine de listare:   
Rezultate: [11]  
Pagini: [1]  1   
11.
kity
|
03. 23, 2020. Monday 17:28
nenica tu vorbesti din carti si mai esti si analfabet,am senzatia ca esti unul dintr-e acei colorati cu burta si tinichea la gat care -normal,nu va place sa munciti si te-ai gasit tu sa denigrezi omul corect si muncitor(taranul) din mediul rural.care nu are nici o treaba cu super-market-tul si nici nu sta la mila ta,ci probabil te referi la cei care lucreaza suprafete mari care au avut posibilitate-numai ei stiu cum,sa ia terenurile de la propietari,acestia neputand performa din cauza lipsei unor politici agricole adecvate mediului rural,din cauza unor neaveniti cu foamea in gat(din familii de joasa conditie) pusi in functii de conducere. Vezi ca-ti dai in petec.
10.
Consumatorul viclean!
|
03. 21, 2020. Saturday 11:08
Un text care arata limitele gandirii fermierului care nu produce eficient si inca nu stie ca piata trebuie sa fie libera. Nu consumatorul a abandonat fermierul roman ci fermierul a abandonat singur piata producand putin si prost!
Cu toate ca sunt ajutati sa se asocieze, nu au facut-o si produc pe suprafete mici si cu vaca la plug! Ce nu mananca, vor sa vanda -dar fara contract, doar cand vrea el si cand vrea el ( si mai lasa-ma cu termene si cantitati fixe ; ca sa nu mai de calitate... )
Si tot aud povesti cu produse din Romania sanatoase si bune! Pai ce baga fermierul in pamant este IDENTIC cu ce baga orice fermier UE - seminte de la BASF, Monsanto si altii!
Deci ce credeti ca o sa iasa? Exact la fel cu ce vine din Polonia sau Germania, numai ca la pret mai mare si cu titlul de romanesc!
Banuiesc ca textul din articol care prevede limitarea preturilor nu este sustinut de fermierul care a crescut pretul cu 25% - poate redactorul l-a pus doar ca informatie...
Sa nu ne amagim, fermierul vrea stoparea importurilor pentru a creste el pretul cat vrea - ca tot la samsar va vinde...( de fapt samsarul inlocuieste bancile in oferirea de lichiditate caci micul fermier nu este capabil sa acceseze imprumuturi, in primul rand pentru ca nu este serios si nu vrea hartii)
9.
Boss
|
03. 21, 2020. Saturday 10:38
Pai crezi ca ce mancam noi este de la micul taran si fermier? Pai astia abia daca au ce da la rude si sa manance ei prin casa - astia asa o sa fie toata viata, prosti si saraci!
Hrana o primim de la fermierii care au suprafete mari sau care au avut minte si s-au asociat ( foarte putini ) pentru a produce industrial - astia sunt si cei cu bani si reprezimta viitorul alimentar.
Chiar crezi ca inchiderea granitelor va ajuta consumatorul local? Trebuie sa fii foarte naiv! Acelasi producator locla va mari pretul pana unde vrea muschii lui caci stie ca nu mai are concurenta! Pai d’aia l-am omorat pe Ceasca?
Iar imaginea cu tiganii cu burta si lant este cam rasuflata - cine te pune sa vinzi? Cheama politia sau asociaza-te cu vecinii si puneti mana pe bate, daca nu merge cu Politia!
Cred ca banii cash sunt mai buni, chiar daca mai putini, caci sunt tax- free! O parte, caci altfel nu iei subventia daca declari productie zero...
8.
Jenel
|
03. 21, 2020. Saturday 09:44
Crezi ca-l freaca grija ca platim prea mult? Il freaca grija ca s-au dublat preturile el nu a apucat sa le creasca cu mai mult de 20%-30%... Pai, nea gosppdare de ce ai marit cu 20%-30% pretul la samsar? Ce costuri suplimentare ai avut? Lacomia si prostia nu ajuta Romania!
7.
Gik Kontra
|
03. 20, 2020. Friday 23:22
Sa nu ne amagim ca fermeirul asta se plange de mila consumatorului “jefuit” - vrea piata inchisa pentru a-si mari el pretul si sa moarea competitia U.
Daca mesterul asta se plange, de ce vinde engros la asa numitii samsari? Sa faca bine si sa ambaleze si sa vanda direct - in piata sau pe in orase, Dar incep “problemele”: taxa, impozite, TVA - ha, ha, ha , Pai noi suntem tarani, nu stim sa citim si n-avem timp de contabilitate!
Si sa mai si ambalam pentru vanzare! Pierderi, stricaciuni, termene de plata, costuri de finantare, transport, distributie in tara, reguli fito-sanitare, reguli de etichetare, un pic de marketing si promovare - pai ce, suntem nemti sau francezi? Nu tata, banu’ pe masa si salutare - riscurile sa fie cu altii (si taxele la fel). Piata scade - ghinion, samsare! Piata creste, ai dracului smecheri si hoti?
Intrebati orice achizitor de la magazin daca poate incheia in contract cu fermier direct? Si sa-l penalizeze daca nu livreaza la timp si la calitatea dorita? Un taran ca asta, vinde in minutul unu marfa altuia pentru 5 bani In plus si-ti da cu flit!
Mai ales ca, in RO, o disputa comerciala ia secole si greu sa recuperezi pierderea!
Nu suntem eficienti pentru ca nu ne asociem - pai asta inseamna iar contabilitate (ca altfel se fura intre ei) si iarasi taxare!
In plus, astia nu au habar cat ii costa produsul - eu doar se uita ca au vandut cu 1 leu si in piata este acum 8 lei (pai, nene, cand ai vandut cu 1 leu, asta era pretul - acum cererea este mai mare si pretul creste; daca erai smecher tineai marfa si asteptai virusul,, acum tipi ca vrei ajutoare ca ai fost furat - pai ti-a pus cineva pistolul la tampla sa vinzi?
La final, intrebati-l pe taran ce masina conduce cand merge la nunta lui fiu-su/fiica-sa, si unde a fost in vacanta? O sa fiti mirati...
6.
Adrian Ciupagea
|
03. 20, 2020. Friday 14:28
Ma adresez tuturor producatorilor, fermierilor din tara sa incercam sa folosim platforma www.dinewise.ro
Aceasta ofera un mijloc modern de desfacere a produselor, creaza legatura directa intre producatori si clienti, ocolind marile lanturi comerciale. Pentru informatii suplimentare, trimiteti intrebarile dvs. la adresa office@dinewise.ro
5.
Vadile
|
03. 20, 2020. Friday 13:29
Un articol foarte necesar, interesant , de luat măsuri urgente, si de pedepsit toți rau-facatorii care profita de "starea de necesitate". Romania este capabila sa înfrunte toate aceste lucruri dar trebuie să alegem neghina din semințele bune. Un producător adevarat stie măsura banului ca apreciază munca pe care o depune. Un camatar se gândește numai la obținerea unor profituri ilicite personale si nelegale. Sa dea bon la marfa si sa fie impozitării corect .
4.
Marian Dinu
|
03. 20, 2020. Friday 03:21
Draga domnule ,cu părere de rau va spun ca sunteti intr.o mare eroare si nu aveti nici cea mai mica idee despre cea ce vorbiți. Băieții aia cu ceafa lata si lanț de ,,haur,,cu cruce ,ce se revarsă peste burta uriașă NU sunt fermieri! Referitor la subvenții este adevărat recunosc, atunci cand intra trebuie chemat tot neamul si toti prietenii, pt ca ar fi imposibil sa numeri singur atatia bani. Si acum intrebarea de 1 milion. Unde dracu ai văzut,,boss,,tu țăran sau mic fermier procopsit?
3.
Jadrinskaia
|
03. 20, 2020. Friday 01:56
Cred că se vor rezolva problemele producătorilor români după aceasta criză dar eu personal nu mai consum cartofi de aproape trei ani când am trecut printr o criză generată de mâncare nesănătoasă, radiații de la doua relee de telefonie mobilă, ulei de palmier cancerigen și soia modificată genetic cultivată în România... Poate și cultivatorii români ar fi interesați să și crească productivitatea muncii deci să fie interesați de cartea dr. Peter J D'Adamo Alimentația adecvată celor 4 grupe sangvine și dr Henry G Bieler Alimentele, miracolul vindecării iar în prima carte scrie că cartoful este de evitat pentru cei care au grupa de sânge 0 și A...
2.
Panaghie
|
03. 19, 2020. Thursday 15:59
Fermieri români sunt poate prea lacomi. Vor câștiguri mari,imediate,subvențiile nu le calculează în prețul final.Nu este normal să cumperi produse agricole românești de 3 ori sau mai mult de atât mai scumpe decât produse similare aduse din alte țări având în vedere și costurile de transport.Ciocoii noi as spune.
1.
Alexandru Adrian
|
03. 19, 2020. Thursday 11:20
Spuneți despre cele prezentate mai sus tuturor politicieniilor români postdecembristi, care cu cinism maxim, au creat situația actuală.
Pe ei, să-i întrebați, "de ce?".
Prostimea română care se duce la vot, habar nu are pe ce lume trăiește!
Rezultate: [11]  
Pagini: [1]  1   

Video

Talerul de disc Niaux - flexibil şi dur, în acelaşi timp

Talerul de disc Niaux - flexibil şi dur, în acelaşi timp

INDUSTRIEHOF, producător şi distribuitor de piese de uzură pentru utilaje agricole, în special cele de prelucrarea solului, cu 18.000 de repere distincte în portofoliu, şi-a expus câteva dintre produsele consacrate la ediţia 2023 a târgului Agriplanta-RomAgroTec. Află care este durata de viaţă a organelor produse de specialistul german comparativ cu piesele standard.

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

Înainte de masă

Înainte de masă
Părintele îl întreabă pe un enoriaş: Detalii