Adama
Vinasa Rompak

ANUNȚAȚI URGENT APIA! ACTELE CARE VĂ SALVEAZĂ SUBVENȚIILE!

Publicat: 29 iunie 2020 - 20:43
1 comentarii   | Print | Trimite unui prieten

SUBVENȚII APIA 2020! Există situații în care fermierii nu sunt de vină pentru că încalcă regulile impuse pentru acordarea subvențiilor agricole. În astfel de situații, fermierii și crescătorii de animale nu vor pierde subvențiile care li se cuvin pentru acest an dacă vor anunța urgent Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) și vor prezenta actele care dovedesc că este un caz de forță majoră sau circumstanță naturală.

AGROINFO vă pune la dispoziție ultimele informații obținute de la APIA, cu ultimele modificări făcute pentru plata subvențiilor agricole aferente acestui an. Fermierii, crescătorii de animale trebuie să fie informați, să știe cum procedează într-un caz de forță majoră sau circumstanță naturală ca să nu-și piardă subvențiile.

Forţa majoră şi circumstanţele excepţionale

Prin forţă majoră se înţelege acel eveniment imprevizibil şi imposibil de înlăturat, independent de voinţa omului, intervenit după data semnării angajamentului, care impiedică executarea lui şi care exonerează de răspundere partea care o invocă.

În conformitate cu prevederile art. 30 alin. (1) din OUG nr. 3/2015 cu modificările și completările ulterioare, precum și cu prevederile art. 2 alin.2 din regulamentul (UE) nr.1306/2013 cu modificările și completările ulterioare, sunt recunoscute ca fiind cazuri de forţă majoră sau circumstanţe excepţionale situaţii precum:

- decesul beneficiarului;
- incapacitatea profesională pe termen lung a beneficiarului;
- o catastrofă naturală gravă care afectează puternic exploataţia agricolă;
- distrugerea accidentală a clădirilor destinate creşterii animalelor, aflate pe exploataţia agricolă;
- o epizootie care afectează parţial sau integral şeptelul beneficiarului, respectiv culturile beneficiarului;
- exproprierea întregii exploataţii agricole sau a unei mari părţi a acesteia, dacă exproprierea respectivă nu ar fi putut fi anticipată la data depunerii cererii.

Art. 4 din Regulamentul UE nr. 640/2014 cu modificările și completările ulterioare: Cazurile de forţă majoră şi circumstanţele excepţionale se notifică în scris autorităţii competente, furnizându-se în acelaşi timp dovezi relevante considerate satisfăcătoare de autoritatea în cauză, în termen de 15 (cincisprezece zile) lucrătoare de la data la care beneficiarul sau succesorul său în drepturi este în măsură să trimită respectiva notificare (de la data emiterii documentului doveditor).

Documentele care atestă cazurile de forţă majoră sau circumstanţele excepţionale şi care trebuie depuse de către beneficiar sau succesorul acestuia la dosarul cererii unice de plată declarația sector zootehnic sunt:

- pentru decesul beneficiarului – copii de pe certificatul de deces, certificatul care atestă calitatea de moştenitor / certificat de moştenitor/ eliberat de notarul public, declaraţia de împuternicire pentru un singur moştenitor în cazul existenţei mai multor moştenitori;
- copie de pe certificatul medical de constatare a incapacităţii de muncă pentru incapacitatea profesională de lungă durată a fermierului / adeverinţă medicală din care să reiasă incapacitatea profesională de lungă durată a fermierului, după caz;
- copie de pe procesul verbal de constatare a calamității, eliberat de Primărie/ copie a procesului verbal de constatare emis de către Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă pentru catastrofele naturale şi distrugeri accidentale a clădirilor exploataţiei
şi formularul F3 de declarare eveniment emis de medicul veterinar de liberă practică împuternicit;
- documente eliberate de autoritatea competentă pentru epizotii care afectează parţial sau integral şeptelul fermierului şi formularul F3 de declarare eveniment / certificatul de sănătate animală pentru animalele vii transportate de la exploataţie la abator şi buletin de analiză / formularul F2 de mişcare emis de medicul veterinar de liberă practică împuternicit, după caz.

În sensul art. 31 din OUG nr. 3/2015 cu modificările şi completările ulterioare, în cazul decesului fermierului care a depus cererea unică de plată, moştenitorul/moştenitorul legal desemnat de către ceilalţi moştenitori aduce la cunoştiinţa APIA, în scris, acest aspect printr-o Înştiinţare însoţită de Certificatul de deces, în termen de 15 zile lucrătoare de la data emiterii Certificatului de deces (O copie se păstrează la dosarul cererii unice de plată a moştenitorului).

Dacă există o diferenţă mai mare de 15 zile lucrătoare, moştenitorul/moştenitorul legal desemnat completează o Scrisoare justificativă în care trebuie specificate motivele întârzierii depunerii documentului.

Dacă moştenitorul nu depune Cererea de preluare de exploataţie agricolă în caz de deces pentru că nu s-a dezbătut succesiunea până la emiterea deciziei de plată pe numele decedatului, se urmează calea legală de succesiune pentru obţinerea sprijinului din contul decedatului (în cazul în care contul bancar declarat de fermierul decedat în cererea de plată nu este închis de către moştenitor).

Moştenitorul/moştenitorul legal desemnat de către ceilalţi moştenitori poate prelua exploataţia agricolă până la data emiterii de către APIA a deciziei de plată pe numele decedatului, asumându-şi drepturile şi obligaţiile aferente, în baza unei cereri depuse la CL/CJ APIA, unde fermierul decedat a depus cererea unică de plată, Cerere de preluare de exploataţie agricolă în caz de deces, formular pus la dispoziţie de APIA, iar cererea va fi însoţită de următoarele documente justificative: acte doveditoare privind calitatea de moştenitor (certificat de calitate de moştenitor/ certificat de moştenitor eliberat de notarul public, prin care se stabileşte calitatea succesorilor şi bunurile rămase de la fermierul decedat în copie certificată “conform cu originalul” de către fermier prin semnătură și dată), actul de identitate al moştenitorului (original şi copie certificată “conform cu originalul” de către fermier prin semnătură și dată), dovada contului bancar (activ pe teritoriul României), declaraţie notarială prin care este împuternicit doar unul dintre moştenitori să primească sprijinul (în cazul în care există mai mulţi moştenitori). Copia acestor documente se păstrează la dosarul cererii unice de plată a moştenitorului.

Fermierul nu este sancţionat pentru depunerea cu întârziere a cererii unice de plată, a modificărilor, a documentelor aferente ANTZ/SCZ (ajutor național tranzitoriu, sprijin cuplat) în cazurile de forţă majoră şi circumstanţe excepţionale, dacă anunţă APIA în termen legal şi prezintă actele doveditoare.

În cazul în care, sunt respectate toate celelalte condiţii de acordare, animalele supuse cazurilor de forță majoră sunt considerate determinate la plată. Concret, crescătorul va încasa subvenția pentru aceste animale.

Circumstanța naturală

În sensul prevederilor articolului 32 din Regulamentul (CE) nr. 640/2014 cu modificările și completările ulterioare, se acceptă drept cazuri de circumstanţă naturală următoarele situaţii care nu sunt din culpa solicitantului:

- “moartea unui animal ca urmare a unei boli”
- Documentele care atestă cazul de circumstanţă naturală şi care se depun de către solicitant la dosarul cererii unice de plată - declarația privind sectorul zootehnic sunt formularul declarare eveniment (F3) şi alt document emis de ANSVSA / DSVSA din care să reiasă boala care a cauzat moartea animalului.

- „moartea unui animal, ca urmare a unui accident pentru care beneficiarul nu poate fi considerat răspunzător.”
Se acceptă în baza procesului verbal de constatare, emis de instituţia abilitată să constate accidentul (de ex. poliţia rutieră, poliţia feroviară), din care să reiasă că solicitantul nu este vinovat de accident.

Se acceptă ca și cazuri de circumstanță naturală următoarele situații:
- sacrificarea de necesitate a unui animal din cauze pentru care solicitantul nu poate fi considerat responsabil:
a) ca urmare a depistării, de către medicul veterinar, a unei afecțiuni ce nu a putut fi remediată prin tratament, se acceptă în baza documentului sanitar-veterinar care să certifice boala și a formularului de mișcare F2;
b) ca urmare a unui accident, se acceptă în baza documentului sanitar-veterinar care să certifice motivul sacrificării și a formularului de mișcare F2;
- moartea animalului solicitat în cerere, datorată imposibilității de a făta, se poate accepta în baza documentului sanitar-veterinar și a formularului declarare eveniment (F3).

Solicitantul trebuie să aducă la cunoştinţa CJ/CL APIA‚ cazurile de circumstanţă naturală, în scris, conform prevederilor art. 32 paragraful 1 din Reg. Delegat UE nr. 640/2014 cu modificările și completările ulterioare, printr-o Înştiinţare în termen de 10 (zece) zile lucrătoare de la data emiterii documentului doveditor.

Animalul solicitat în cererea unică de plată pentru SCZ, sprijin cuplat zootehnic, supus unei circumstanţe naturale, care se notifică la APIA în maxim 10 zile lucrătoare de la data emiterii documentului doveditor, poate fi înlocuit cu alt animal, existent în exploatația cu cod ANSVSA până la data notificării, fără pierderea dreptului la plata sprijinului, în următoarele condiţii:

a) beneficiarul să nu fi fost informat de APIA în privinţa unei neconformităţi din cererea unică de plată;
b) beneficiarul să nu fi fost informat cu privire la intenţia APIA de a efectua un control la faţa locului;
c) animalul, care înlocuieşte animalul cu circumstanţă naturală, trebuie să îndeplinească toate condiţiile de acordare la data notificării către APIA a cazului de circumstanţă naturală;
d) beneficiarul trebuie să depună documentaţia specifică pentru animalul care înlocuieşte animalul cu circumstanţă naturală.

ATENŢIE! În cazul în care solicitantul depăşeşte termenul de 10 zile Înştiinţarea depusă la centrul județean sau local APIA nu se ia în considerare.

Un animal care înlocuiește animalul afectat de circumstanță naturală, dacă la rândul lui este supus unei circumstanțe naturale, nu mai poate fi înlocuit.

Circumstanţa naturală produsă după termenul limită de reținere nu influenţează acordarea ajutoarelor naţionale tranzitorii şi a sprijinului cuplat, înştiinţarea circumstanţei nefiind obligatorie.

În cazul în care sunt respectate toate celelalte condiţii de acordare, animalele supuse circumstanţelor naturale NU sunt determinate la plată, dar nici nu sunt animale cu neconformități, fiind exceptate de la aplicarea sancțiunilor administrative.

Vizualizat: 13894 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Alte articole in aceasta categorie

Ordonanță de Urgență! Scrisori de garanție pentru a lua bani europeni!

Ordonanță de Urgență! Scrisori de garanție pentru a lua bani europeni!

13 decembrie 2024 - 06:01

În ședința Guvernului din 12 decembrie 2024 a fost aprobată Hotărârea pentru modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de Urgență a Guvernului nr. 79/2009 privind reglementarea unor măsuri pentru stimularea absorbției fondurilor alocate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) pentru renovarea şi dezvoltarea spațiului rural prin creşterea calității vieţii şi diversificării economiei în zonele rurale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.262/2009.

Guvern ACUM: Document obligatoriu plată subvenții APIA hectar, cap animal!

Guvern ACUM: Document obligatoriu plată subvenții APIA hectar, cap animal!

13 decembrie 2024 - 05:51

Guvernul a aprobat joi, 12 decembrie 2024, un act normativ care vizează actualizarea Registrului Agricol pentru perioada 2025-2029. Fără adeverință de la Registrul Agricol, niciun fermier, crescător animale nu poate încasa subvențiile APIA.

AFIR: Raport selecție proiecte valoarea totală 202 milioane euro!

AFIR: Raport selecție proiecte valoarea totală 202 milioane euro!

13 decembrie 2024 - 05:35

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publicat pe www.afir.ro Raportul de selecție pentru etapa a doua de depunere a proiectelor aferente intervenției DR-25 Modernizarea infrastructurii de irigații din cadrul Planului Strategic 2023 – 2027 (PS 2027).

Comunicat APIA ACUM! Lista cu toate plățile APIA!

Comunicat APIA ACUM! Lista cu toate plățile APIA!

13 decembrie 2024 - 05:25

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că în perioada 02 – 12 decembrie 2024, a autorizat la plată sumă totală de 108.521.264,61 euro (539.929.424,90 lei), reprezentând plăți finale aferente anului de cerere 2024, pentru un număr de 479.478 fermieri, astfel:

Decizie Guvern: Creștere cuantum subvenții APIA, transfer bani între subvențiile APIA!

Decizie Guvern: Creștere cuantum subvenții APIA, transfer bani între subvențiile APIA!

12 decembrie 2024 - 17:30

În ședința Guvernului din 12 decembrie 2024 a fost aprobată Ordonanţa de urgență pentru modificarea şi completarea unor acte normative cu privire la gestionarea financiară a fondurilor europene nerambursabile alocate României din FEGA şi FEADR, precum şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat, aferente Politicii Agricole Comune.

Mai mulți bani pentru fermieri! Bugetul MADR, suplimentat!

Mai mulți bani pentru fermieri! Bugetul MADR, suplimentat!

12 decembrie 2024 - 17:15

În ședința Guvernului din 12 decembrie 2024 a fost aprobată Hotărârea privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului prevăzut în bugetul de stat pe anul 2024, pentru suplimentarea bugetului Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Aprobat de Guvern: Termen prelungit subvenții crescători animale!

Aprobat de Guvern: Termen prelungit subvenții crescători animale!

12 decembrie 2024 - 17:06

În ședința Guvernului din 12 decembrie 2024 a fost aprobată OUG pentru modificarea art.16 alin. (1) din Legea nr. 195/2028 privind aprobarea Programului de susținere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducție, precum și a art. 15 alin (1) din Legea nr. 227/2018 privind aprobarea Programului de susținere pentru activitatea de reproducție, incubație și de creștere în sectorul avicol.

Plata subvenției APIA de 42 euro/ha poate fi cerută oricând de la APIA!

Plata subvenției APIA de 42 euro/ha poate fi cerută oricând de la APIA!

12 decembrie 2024 - 10:02

Un Ordin MADR, postat în consultare publică pe site-ul oficial al ministerului, schimbă criteriile pentru subvenția APIA PD-03 Sprijin complementar pentru venit pentru tinerii fermieri.

NOU! Vârsta taurilor pentru subvenția APIA de 190 euro/bovină!

NOU! Vârsta taurilor pentru subvenția APIA de 190 euro/bovină!

12 decembrie 2024 - 09:13

Un proiect de Ordin MADR, publicat în dezbatere, modifică sprijinul cuplat zootehnic pentru venit, SCVZ, pentru creșterea taurinelor de carne în sensul stabilirii vârstei minime în cazul animalelor care fac obiectul acestei forme de sprijin.

Peste 31% din toate fermele din UE sunt conduse de fermieri cu vârste de peste 65 de ani!

Peste 31% din toate fermele din UE sunt conduse de fermieri cu vârste de peste 65 de ani!

12 decembrie 2024 - 08:46

Numărul tinerilor fermieri instalați ca șefi de exploatație este în scădere. Bruxelles-ul vrea să-i stimuleze cu ajutoare mai mari pe tineri să aleagă o carieră în agricultură.

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Rezultate/pagina:
Ordine de listare:   
Rezultate: [1]  
Pagini: [1]  1   
1.
Marian Ureche
|
05. 19, 2021. Wednesday 15:23
Mama a depus anul acesta cerere unica de plata pentru o suprafață de teren și între timp a decedat. De ce îmi trebuie certificat de mostenitor? E o condiție restrictiva! Subvenția se acorda pentru folosirea( exploatarea) unui teren. Acesta este spiritul acestui ajutor european. Declarațiile moștenitorilor prezumtivi către unul singur și declarația acestuia pe proprie răspundere erau suficiente. Practic, mare parte din banii ce revin persoanelor decedate, nu se mai acorda! E dificil sa obții certificatul de mostenitor! Și, în fapt, ce legătură au toate bunurile decedatului și proprietățile cu exploatata unui teren? Iar în cazul unui arendas cu 10.000 ha, moștenitorul, ca să primească subvenția, trebuie sa devina proprietar pe acele terenuri? Ori legea e interpretabila? Menționez, ca în cazul meu, nici mama nu era proprietara, erau terenurile unui unchi și ale unei matuse. Dacă la ea s-a putut sa depună cererea, eu de ce nu pot sa preiau exploatata? Mai ales ca, pasul următor este completarea unei cereri de preluare, a exploatației iși nu a proprietatii!
Rezultate: [1]  
Pagini: [1]  1   

Video

GHEORGHE PREDA: Agricultor de-o viață, recordmen cu AgroConcept

GHEORGHE PREDA: Agricultor de-o viață, recordmen cu AgroConcept

În urmă cu aproape un an, echipa AgroConcept ducea România în Cartea Recordurilor: 403,64 tone de grâu recoltate în numai 8 ore, cu o combină New Holland CR8.90 Revelation. Află povestea fermierului care a găzduit evenimentul!

„În câmp, echipa AgroConcept a fost ca la cursele de mașini, făceau schimbul de piloți în mers, iar acasă aveam o altă echipă, de martori de această dată, la cântar. Înainte mă uitam la știri și vedeam Guinness World Records, iar acum am avut ocazia să trăiesc la mine în fermă un asemenea eveniment”, ne-a povestit Gheorghe Preda.

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

La aprozar...

La aprozar...
Un om la aprozar: Detalii