Amenzile pentru comercializarea, importul, producerea şi exportul produselor ce imită alimentele vor creşte de la 70-100 de lei la 1.000-3.000 de lei, potrivit unui proiect de ordin al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).
Printr-o hotărâre de Guvern din anul 2000 au fost interzise comercializarea, importul, producerea şi exportul produselor ce imită produsele alimentare şi care prezintă riscul de a pune în pericol sănătatea sau securitatea consumatorilor. „Măsura sancţionatorie pe acest act normativ este una care mai mult încurajează încălcarea actului normativ de către operatorii economici decât să descurajeze, având în vedere că valoarea amenzii contravenţionale este de la 70 lei la 100 lei”, se arată în proiectul de act normativ.
Din acest motiv, s-a propus majorarea minimului amenzii de la 70 lei la 1000 lei şi a maximului de la 1000 lei la 3000 lei.
Produsele care imită alimentele sunt cele care, deşi nu sunt produse alimentare, având formă, miros, culoare, prezentare, ambalaj, etichetă, volum sau mărime atractive pentru consumatori, în special pentru copii, pot fi confundate cu produsele alimentare şi, în consecinţă, prin introducerea în gură sau prin înghiţirea lor pot provoca rănirea, intoxicarea, otrăvirea, iritarea, perforarea sau obstrucţia aparatului digestiv.
Printre acestea se numără lumânările ornamentale care seamănă cu fructele şi uleiurile aromate care pot fi confundate cu jeleurile din fructe.
sursa: mediafax.ro